Actualitate

Lista străzilor din Carcaliu în curs de modernizare grație unui proiect în valoare de 16 milioane de lei

Comuna Carcaliu implementează proiectul „modernizare infrastructură rutieră de transport”, un proiect în valoare de 16 milioane de lei (fără TVA). Străzile propuse pentru modernizare se înscriu în rețeaua de drumuri de pe teritoriul comunei Carcaliu, având o lungime de 15,102.04 metri.

„Modernizarea străzilor se va face pe amplasamentul existent, pe domeniul public, fără a se aduce atingere domeniului privat deoarece spațiul de desfășurare a lucrărilor este suficient. Lățimea părții carosabile este cuprinsă între 3.00 m și 6.00 metri”, se arată în documentația tehnică.

Concret, vizate de aceste lucrări de modernizare sunt străzile: Malașneanca, Drăgani, Marginea, Brazdei, Câmpului, Salcâmilor, Parcului, Malului, Partizani I, Partizani II, Partizani III, Plopului, Poștei, Primăriei, Salciei, Școlii, Scurtă, Cernoi, Larina, Dispensarului, Cimitirului, Caravaica, Bisericii, Pescarului, Bisericii Ruse, Caselor, Stadionului, Stuparului, Tineretului, Vadului II, Vadului I, Văii, Dunării.

„Drumurile de interes local au o parte carosabilă cu lățimi cuprinse între 3.50-6.00m, nu sunt încadrate de borduri din beton sau trotuare și nici de acostamente, fără șanțuri de captare și dirijare ape pluviale sau cu șanțuri întrerupte și colmatate. Partea carosabilă prezintă o serie de defecțiuni specifice drumurilor pietruite, de tipul gropilor, denivelărilor și făgașelor, fapt ce împiedică desfășurarea normală a circulației și conduce la generarea de praf pe timp uscat, respectiv de noroi pe timp umed”, susține administrația locală.

Primăria Carcaliu arată că necesitatea implementării acestui proiect pleacă de la starea necorespunzătoare a străzilor, precum și problemele legate de infrastructura edilitara a comunei ce afectează majoritatea aspectelor economice și chiar de ordin social și cultural. Se constată, de asemenea, lipsa acostamentelor pe anumite zone precum şi existența acostamentelor neîntreținute.

Aceste străzi nemodernizate reprezintă un factor poluant destul de important atât pentru localnicii care își au casele de-o parte și de alta a acestuia cât și pentru mediu, prin praful iscat la trecerea diverselor mijloace de transport sau din cauza vântului.

„Reabilitarea străzilor duce la dezvoltarea zonei din punct de vedere economic și social și va avea un efect benefic asupra factorilor de mediu, în sensul ca emisiile de praf și a noxelor produse de autovehicule se reduc considerabil”, spun reprezentanții primăriei Carcaliu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top