Mai sunt doar câteva zile până la cel mai așteptat festival, Festivalul Massif, de la munte din România. Organizatorii celor mai mari festivaluri din Europa anunță lista completă a artiștilor care vor urca pe scenele celui mai nou concept de divertisment de la munte.
Festivalul Massif va avea loc în perioada 14-17 martie, iar Poiana Brașov va fi locul în care mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii, distracției dar și a experiențelor exclusiviste se vor aduna.
În Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie, fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți în festival pe scena principală, G.O.A.T. (Greatest Of All Time), Massif x Nuba VIP Afterparty, George Music Hideout și la apres-ski-urile partenere, Nuba Chalet Stage și Yager Chalet Stage.
Mahmut Orhan, Claptone, maestrul afro-tech Shimza, unul dintre cei mai frumoși nebuni ai scenei electronice, GORDO, la care se adaugă producătorul deep house, Grigoré, sunt artiștii care vor ajunge la scena principală Massif, în cele patru zile de festival, alături de Dirty Nano, Mahony, HVMZA, Valeron, Sezer Uysal, Adrian Șaguna, Arias, Dark & Menthol, Day Dreamers (Marwan Dua, Dub Fx, Woodnote), Akos.
Chase & Status, belgianul Netsky, Wilkinson, Dub FX feat. Woodnote, Villain, DWLS, HVNDS, Grasu XXL, Șuie Paparude, CTC, Puya, Aurik & Pelin, 4AWL, Andi Moisescu, The Hollygood Gang, Killa Fonic, Deliric x Silent Strike, Cucugram b2b Deny, Memphis and Blocksberg, Pappa M & Mc Dylma și Hip-Hop Takeovers vor genera euforie la scena G.O.A.T.
Iubitorii de drum and bass și dubstep au toate motivele să-și pregătească un outfit cool de festival. Anul acesta în Poiana Brașov vor ajunge Saul Milton și Will Kennard, membrii legendarului proiect Chase & Status.
E posibil ca niciodată să nu-i descoperim adevărata identitate, fiind protejat, la fiecare apariție live de celebra mască aurie, dar e mai puțin important; un lucru e cert în legătură cu acest artist, de fiecare dată va veni cu piese de top, cu influențe house și tech house.
The Man, The Myth, The Mask, acestea sunt atributele din spatele unui personaj legendar, germanul Claptone, unul dintre headlinerii celei de-a doua ediții a festivalului Massif.
Va ajunge și unul dintre DJ care generează big-buzz pe platformele de social media, Mahmut Orhan.
A colaborat cu numeroși artiști de top și și-a consolidat reputația ca un inovator al genului său.
În 2017, a lansat o versiune remix pentru tema „Game of Thrones” și hit-ul „Save Me” în colaborare cu Eneli, ambele producții fiind apreciate de fani.
Scena Massif x Nuba VIP Afterparty asigură distracția de seară cu The Hollygood Gang, Deny, Poltom, Grigoré și Dirty Nano.
Cele mai cunoscute apres-ski-uri din România vor găzdui petreceri unice pentru fanii festivalului Massif, pe timp de zi.
La Yager Chalet Stage fanii vor petrece alături de 4AWL, Adrian Șaguna, Andi Moisescu, Andrew Maze, Deny, Fogoros & Modoi, HVMZA, Just Eddie & Norris Gabriel, Marinesc Who, MC Răzvan Stroe, Paul Damixie, Rux, Poltom, Sezer Uysal și Shaun Warner.
Unii dintre cei mai ascultați artiști din România ajung la Massif 2024
Cele mai cunoscute nume din muzica românească Killa Fonic, Puya, CTC, Deliric x Silent Strike, Dirty Nano, Grasu XXL, HVNDS, Șuie Paparude, alături de artiști consacrați din dubstep, grime, trap, hip-hop și dance, vor ajunge în luna martie în Poiana Brașov pentru cea de-a doua experiență Massif.
Organizatorii promit o producție care va duce entertainment-ul de iarnă din România la un alt nivel, iar festivalul Massif va transforma, pentru al doilea an la rând, stațiunea Poiana Brașov în cea mai dorită și căutată destinație montană de către tinerii din Europa.
Abonamentele pentru cea de-a doua ediție a festivalului Massif sunt disponibile pe site-ul bemassif.com.