De vreo patru ani încoace, luna iulie are o cu totul alta semnificatie pentru mine. Munca, scoala, colegi, prieteni trec pe planul doi. Principalul motiv pentru care ma trezesc dimineata si care ma tine nemâncat în fata televizorului este turul Frantei. Anul acesta Turul are o noua fata. „Regele” Lance Armstrong, dupa vreo 6 titluri (le-am pierdut sirul!) consecutive s-a abtinut sa mai participe. Tot anul trecut, dezbaterea s-a axat în jurul persoanei care îi va lua locul deja-exageratului-de-învingator Lance. S-a vehiculat numele lui Jan Ulrich, eternul „Number 2”; unii au argumentat ca Ivan Basso, talentatul ciclist italian, va confirma ascensiunea din ultimii ani; altii au mizat pe Mancebo, câstigatorul a 4 titluri de campion al Turului Spaniei. Degeaba. Nici unul dintre acestia nu e acum în Franta. Turul e în tranzitie.
Un articol de RÃZVAN PETRE
În primavara acestui an, procurorii spanioli au arestat un medic, în casa caruia a fost gasit un frigider plin cu pungi de transfuzie, pline cu sânge manipulat cu eritropoietina – ultima moda în materie de dopaj. Pe lânga damigenele de sânge, procurorii au mai ridicat din apartamentul doctorului Fuentes si niste caietele în care era notat ce si de la cine, si mai ales cât si cui i-a bagat în vena. Reactia a fost prompta: lui Mancebo i s-a retras ultimul titlu câstigat în Turul Spaniei, iar fosta sa echipa a fost dizolvata prin suspendarea din activitatea sportiva. În ceea ce-i priveste pe ceilalti de pe lista lui Fuentes, cercetarile continua cu ceva dificultate, pentru ca ei nu sunt cetateni spanioli. Asta nu i-a împiedicat, însa, pe organizatorii Turului Frantei sa ia masuri. Printr-o declaratie oficiala emisa înainte de debutul competitiei, ei au cerut tuturor ciclistilor ale caror nume sunt pe lista suspectilor sa nu se înscrie în „Marea Bucla”, în caz contrar riscând o eliminare rusinoasa.
Îmi întorc acum privirea dincoace de ecranul televizorului, în ograda noastra mioritica. Cu mici exceptii, „lumea buna” din România e alcatuita din dubiosi. Ne zâmbesc din paginile topului 300 si ale revistelor mondene indivizi care si-au ridicat case de vacanta la Azuga „din economii”, sau si-au construit muzee în buricul capitalei dintr-un salariu de ministru si unul de profesor. Toti acesti afaceristi, politicieni, sportivi si „artisti” ne sfideaza cu rânjetul lor de hoti neprinsi, ergo negustori cinstiti. Vesnica lor scuza este prezumtia de nevinovatie. Iesiti din bideul justitiei, dupa o cascada de vicii de procedura si recursuri, ei se jura ca au mâinile curate, desi miros de la posta a petrol si bani murdari. În vest, unde prezumtia de nevinovatie e sfânta, nu un moft, ca la noi, nimeni nu asteapta ca instanta sa se pronunte pentru a se delimita de dubiosi. Noi, însa, care suntem mai catolici decât Papa, nu numai ca ne ferim sa-i etichetam pe hoti drept ceea ce sunt, dar îi promovam cu mândrie, îi dam ca exemplu si îi votam „mari români”…
Zilele trecute am vazut la TV pe amicul Gheorghe Popescu. Cel care si-a dezamagit zeci de mii de fani, asociindu-se la hotii si evaziune cu gasca vesela care a dus fotbalul românesc pe culmile mizeriei. Acest individ dubios, dupa o cura de jumatate de an de anonimitate, pozeaza cu tupeu într-un cinstit om de fotbal. Si nu pozeaza oriunde, ci la televiziunea nationala, alaturi de Stoichita si Balint, doi oameni de toata stima, dar care nu au avut nici o jena în a merge sa antreneze pe Sheriff, echipa traficantilor de arme din Tiraspol. Popescu a facut o evaziune de 600.000 de euro ; în partea cealalta a tarii, doua femei nu au avut 600 de lei sa plateasca o amenda. Femeile au ajuns la puscarie, Popescu a ajuns la TVR.
Francezilor nu le-a fost usor sa îi usuiasca pe suspectii de dopaj; primii cinci clasati de anul trecut au fost lasati pe dinafara, pierzându-se astfel interesul publicului pentru numele mari. Organizatorii s-au gândit, însa, bine: Marea Bucla se va numi, la anul, tot Turul Frantei, iar nu „Turul Minciunii”.
Îmi întorc acum privirea dincoace de ecranul televizorului, în ograda noastra mioritica. Cu mici exceptii, „lumea buna” din România e alcatuita din dubiosi. Ne zâmbesc din paginile topului 300 si ale revistelor mondene indivizi care si-au ridicat case de vacanta la Azuga „din economii”, sau si-au construit muzee în buricul capitalei dintr-un salariu de ministru si unul de profesor. Toti acesti afaceristi, politicieni, sportivi si „artisti” ne sfideaza cu rânjetul lor de hoti neprinsi, ergo negustori cinstiti. Vesnica lor scuza este prezumtia de nevinovatie. Iesiti din bideul justitiei, dupa o cascada de vicii de procedura si recursuri, ei se jura ca au mâinile curate, desi miros de la posta a petrol si bani murdari. În vest, unde prezumtia de nevinovatie e sfânta, nu un moft, ca la noi, nimeni nu asteapta ca instanta sa se pronunte pentru a se delimita de dubiosi. Noi, însa, care suntem mai catolici decât Papa, nu numai ca ne ferim sa-i etichetam pe hoti drept ceea ce sunt, dar îi promovam cu mândrie, îi dam ca exemplu si îi votam „mari români”…
Zilele trecute am vazut la TV pe amicul Gheorghe Popescu. Cel care si-a dezamagit zeci de mii de fani, asociindu-se la hotii si evaziune cu gasca vesela care a dus fotbalul românesc pe culmile mizeriei. Acest individ dubios, dupa o cura de jumatate de an de anonimitate, pozeaza cu tupeu într-un cinstit om de fotbal. Si nu pozeaza oriunde, ci la televiziunea nationala, alaturi de Stoichita si Balint, doi oameni de toata stima, dar care nu au avut nici o jena în a merge sa antreneze pe Sheriff, echipa traficantilor de arme din Tiraspol. Popescu a facut o evaziune de 600.000 de euro ; în partea cealalta a tarii, doua femei nu au avut 600 de lei sa plateasca o amenda. Femeile au ajuns la puscarie, Popescu a ajuns la TVR.
Francezilor nu le-a fost usor sa îi usuiasca pe suspectii de dopaj; primii cinci clasati de anul trecut au fost lasati pe dinafara, pierzându-se astfel interesul publicului pentru numele mari. Organizatorii s-au gândit, însa, bine: Marea Bucla se va numi, la anul, tot Turul Frantei, iar nu „Turul Minciunii”.
