Fără categorie

Lacul Racilor şi Clos des Colombes sunt atracţiile de lângă lacul Tatlageac, în Olimp

Sudul litoralului are noutăţi în acest sezon!

Campania ziarului Dezvăluiri, de reabilitare a imaginii foarte şifonate a sudului litoralului românesc, demers aflat în plină desfăşurare, începe deja să-şi arate roadele, cuantificate de impactul la publicul larg. Sunt vizaţi potenţialii clienţi din întreaga ţară.  Paşii ne-au purtat şi în zona lacului Tatlageac, aflată în nordul staţiunii Olimp, în extravilanul comunei 23 August. Aici s-au făcut, în ultimii ani, câteva investiţii private care şi-au format deja o clientelă constantă, în curs de augumentare. Două dintre cele mai recente atracţii turistice sunt: Complexul Lacul Racilor şi Hanul, via şi crama Clos des Colombes (despre care am scris şi în ediţia trecută). Prezentăm astăzi câteva din atuurile, din punctul de vedere al concurenţei, cu care se prezintă turiştilor cele două noi locaţii.

Un articol de Paul PÂRVU

La Complexul Lacul Racilor, lucrurile nu merg ca… racul!

Restaurantul Lacul Racilor are trei stele. Capacitatea sa este de 140 de locuri, în interior, la care se adaugă alte 60 de locuri, pe fermecătoarea terasă, amplasată pe malul lacului Tatlageac. Aici, turiştii sunt invitaţi să descopere adevărata savoare a preparatelor din peşte, într-un cadru special. Este locul ideal pentru cine romantice, pentru evenimente unice, pentru întâlniri de afaceri, pentru reuniuni festive sau, pur şi simplu, pentru o masă liniştită în mijlocul naturii. Pe lângă preparatele din peştele prins zilnic de către pescarii din zonă, restaurantul Lacul Racilor oferă un meniu variat, în care se regăsesc mâncăruri cu specific românesc şi balcanic, ca şi vinuri din celebrele podgorii Jidvei, Recaş, Segarcea, Murfatlar şi Cotnari. Personalul calificat al restaurantului Lacul Racilor asigură servicii de înaltă clasă, garantând o atmosferă de neuitat.
Complexul Lacul Racilor este amplasat la intrarea în staţiunea Olimp, venind dinspre Constanţa, pe DN 39 B, la numai cinci minute de plajă. Cele 10 vile, hotelul şi restaurantul sunt situate pe malul lacului, într-un cadru mirific, departe de poluarea şi de stresul urban, într-o zonă liniştită, unde clienţii se pot relaxa, în mijlocul naturii, profitând de o ambianţă unică şi de o privelişte specială. Complexul Lacul Racilor oferă spaţii de cazare, în hotel şi în cele 10 vile de trei stele, având o capacitate totală de 86 de locuri. Cazarea se face în: cinci vile tip apartament (cameră cu pat dublu şi living); cinci vile cu câte patru camere, cu pat dublu în fiecare, şi în hotelul care are un apartament cu două camere duble şi living, plus 16 camere duble. Camerele şi apartamentele sunt dotate cu băi proprii, aer condiţionat, TV şi minibar.


Clos des Colombes: rafinament franţuzesc, ospitalitate românească

Acum câţiva ani, o franţuzoaică, Anne Marie Rosenberg, a „ochit” o locaţie ideală, pentru planurile sale ambiţioase, de a aduce tradiţia şi experienţa vechii sale familii de viticultori, din celebra regiune care se identifică cu licoarea pe care a inventat-o, Champagne, în extremitatea cealaltă a Europei, la ţărmul Mării Negre. Împreună cu fiul său, a cumpărat o fermă situată într-un cadru mirific, între lacul Tatlageac, pădurea Comorova şi mare. Şi-a alcătuit o echipă de oameni pricepuţi, pe care i-a fidelizat încă de la început, şi a pornit la treabă. Primul pas a fost plantarea unei vii noi, în vecinătate cu cele vechi, majoritatea cu soiuri autohtone, în sensul că au fost adaptate de mult solului dobrogean (Fetească Albă şi Regală, Riesling Italian şi Crâmpoşie-vinuri albe; Cabernet Sauvignion-vin roşu), la care a adăugat soiuri inedite pentru zona noastră (Riesling şi Viognier-albe; Shirah, tipuri speciale de Cabernet şi Pinot). După ce soarele dobrogean a început să dea dulceaţă şi savoare rodului viei, franţuzoaica a amenajat o cramă şi un han, unde turiştii pot să aprecieze dacă viticultorii şi-au făcut sau nu meseria, ca în… Champagne. Rezultatul este acela că s-a reuşit constituirea unui cadru specific regiunilor vestite pentru turismul viticol, din Franţa, ceea ce reprezintă, de fapt, o continuare şi a tradiţiei ţinutului dintre Dunăre şi mare, de la Cernavodă, până la Constanţa („linia Murfatlar”) şi dintre Cadrilater şi munţii Măcinului, de la Ostrov, până la Niculiţel. Dacă numărul trecut am prezentat în amănunt datele aşa-zis tehnice ale ofertei turistice de la Clos des Colombes, din staţiunea Olimp, în această ediţie ne limităm la a face o nouă invitaţie turiştilor, prin noi imagini care vorbesc de la sine despre charm-ul franţuzesc şi pitorescul dobrogean al complexului turistic din sudul litoralului.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top