România îsi va retrage trupele din Irak. Stirea m-a lasat cu gura cascata. Picata fix în mijlocul redactarii jurnalelor de dupa-amiaza, ea a fost plasata de catre reporterii si redactorii adormiti de toropeala de-abia pe la mijlocul buletinelor de stiri. Dupa declaratiile Ministrului Apararii si Primului-ministru, stirea a început sa urce, devansând vestile despre inundatii si cronicile Cupei Mondiale. Ce a urmat stiti si dumneavoastra. S-a dovedit a fi o initiativa PNL, mai exact, a gruparii Tariceanu. Presedintele Basescu a iesit în public pentru a face clarificari, apoi sedinta CSAT a pus capat disputei. În ultimele zile, istoria retragerii din Irak a fost întoarsa pe fata si pe dos. Câstigator al acestui episod al luptei dintre palate a fost declarat, la puncte, Basescu. În ceea ce-i priveste pe Tariceanu si pe oamenii sai, chiar si cei mai aprigi sustinatori ai sai s-au grabit sa califice initiativa PNL ca fiind o imensa gafa politica si diplomatica. Asa sa fie oare? Punând toate dovezile pe masa, am încercat sa fac o analiza lucida, am încercat sa gasesc, în noianul de aspecte negative, un dram de speranta, un semnal pozitiv care sa mai stearga impresia proasta lasata de acest scandal politic.
Un articol de RÃZVAN PETRE
Pe plan intern, scandalul retragerii trupelor este înca un episod al lungului razboi între palate. Diferenta este ca, de data aceasta, premierul s-a aflat în ofensiva. Iesind din amorteala într-un avânt iconoclast, Tariceanu a dat de pamânt cu sfânta axa Bucuresti – Londra – Uasington, transformându-l, pentru câteva ore, pe presedinte în telefonistul de serviciu al cancelariilor occidentale. O varianta vehiculata în presa este aceea ca Basescu ar fi urmat sa anunte, el însusi, un calendar de reducere a efectivelor românesti dizlocate în Irak, iar Tariceanu a urmarit sa-i „ia fata” si sa-si însuseasca el capitalul de imagine astfel generat. Cert este ca miscarea-surpriza a Guvernului s-a dovedit a fi pripita. Din dorinta de a pastra elementul-surpriza, decizia de anuntare a hotarârii PNL de a-l mandata pe Ministrul Atanasiu sa retraga trupele din Irak a fost luata fara a se întruni macar cvorumul delegatiei permanente a partidului. În conditiile acestea, vestea i-a luat pe nepregatite nu numai pe oamenii presedintelui, dar si pe unii din PNL si Guvern. Lovitura de imagine a tinut jumatate de zi. Spre seara, un presedinte Basescu obosit si sictirit a aparut la televiziunea nationala, sa explice gestul guvernantilor si implicatiile lui. Atitudinea presedintelui spunea totul: replica pe care administratia prezidentiala ar fi dat-o Guvernului venea de data asta direct din cancelariile occidentale. Tragând linie, contabilizam înca o victorie a lui Basescu, dar o victorie a la Pirrus. Bluful irakian l-a lasat pe Calin Popescu Tariceanu mai singur într-un PNL din ce în ce mai divizat. Tabara prezidentiala din sânul partidului a mai câstigat un punct, iar atitudinea ministrului Vladescu indica o posibila noua tabara, a oportunistilor PNL, pe modelul „grupului de la Cluj”, din Partidul Social-Democrat.
Imaginea externa a României a palit. În lumea vestica, unde ministrii se comporta ca o orchestra de coarde sub bagheta unica a dirijorului (Prim-Ministru sau Presedinte) nimeni nu a conceput declaratiile ministrilor români ca atare. Fara exceptie, ziarele vestice sau purtatorii de cuvânt ai autoritatilor occidentale au comentat astfel: „Guvernul român a decis…”. Probabil ca Basescu a încercat sa le explice ambasadorilor care înroseau linia telefonica, cum el însusi, pe când era ministru, arunca saptamânal câte o petarda de genul celei scapate de Atanasiu. În zadar, însa. A fost nevoie de un Consiliu Suprem de Aparare a Tarii si de o decizie oficiala pentru a atenua îngrijorarea aliatilor occidentali. Atanasiu a devenit instantaneu un paria în casta Ministrilor Apararii, si candideaza acum cu sanse bune la posturile de tap ispasitor si ministru remaniabil. Mai inspirat, Ministrul Ungureanu s-a dezis rapid de decizia colegilor sai liberali, o decizie pe care va trebui sa o explice, oricum, omologilor sai straini, luni bune de acum încolo. Axa lui Basescu e sifonata rau, imaginea presedintelui, de om puternic si lider autoritar, e demolata. Cu greu va mai putea de-acum încolo sa promita partenerilor nostri strategici ceva, fora ca vorbele sale sa fie primite cu o oarecare rezerva.
Axa Bucuresti – Londra – Washington e rupta. Ne-am îndepartat de niste parteneri strategici si tot esafodajul construit cu migala de Basescu în ultimii doi ani se clatina. Din fericire, exista si o parte buna în toata aceasta poveste. Unul din momentele dificile ale guvernarii PSD a fost adoptarea de catre Parlament a aderarii României la tratatul care scotea soldatii americani de sub autoritatea Tribunalului Penal International. Venit la tanc, gestul a adus un impuls esential eforturilor tarii noastre de integrare în NATO, dar a si produs consternare în rândul membrilor UE care au calificat, în cor, acest demers ca fiind nedemn de o tara candidata la aderare. Ceea ce initial a parut o proba de diplomatie-capra, a fost ulterior salvat printr-un tertip legislativ. Legea propusa de Guvern si adoptata în Parlament a întâmpinat dificultati la promulgarea ei de catre Presedinte. Acest joc la doua capete a dat roade: America ne-a bagat în NATO, România a scapat de sanctiunile economice încasate de tarile care nu au semnat tratatul cu SUA, iar smecheria cu promulgarea a mai spalat ceva din imaginea României în Uniunea Europeana. Acum a venit timpul sa folosim aceeasi smecherie, dar pe dos.
Din nefericire pentru aspiratiile europene ale României, presedintele Basescu o tine întruna cu axa sa, orientând aproape întreaga politica externa catre SUA si Marea Britanie, doi actori neesentiali în UE. Ambitiile presedintelui ne-au atras în trecut ura Moscovei si o raceala nedisimulata din partea cancelariilor vestice, si în particular a guvernelor german si francez. Daca Basescu s-ar duce mâine în genunchi la Moscova sa-si depuna omagiul sau de vasal lui Putin, n-ar reusi sa-i smulga acestuia nici macar un zâmbet. La Paris si Berlin, însa, gestul lui Atanasiu ar putea fi un semn ca Guvernul român nu împarte simpatiile pro-americane ale Presedintelui. Sa nu ne mintim, decizia de integrare a României în UE este, ca si cea de primire în NATO, una politica. Iar ceea ce deranjeaza America da bine la Europa. Daca citim cu atentie telegrama cifrata trimisa atasatilor militari din ambasade de catre Ministrul Atanasiu, putem gasi mai multe fraze care „gâdila” urechile oficialilor din UE: „România îsi mentine sustinerea politica pentru eforturile îndreptate împotriva proliferarii terorismului”, „Decizia privind retragerea (…) este o decizie politica, rationala si bazata pe argumente concrete(…)” (sublinierile îmi apartin). Mai mult, decizia reducerii numarului de forte este caracterizata în aceeasi telegrama ca fiind „o evolutie normala”. Iata suficiente elemente care ma fac sa cred ca avem, totusi, ceva de câstigat din toata aceasta harababura. Faptul e consumat. Nu se poate da timpul înapoi, si nici sterge din memoria guvernantilor SUA si UE gafa comisa de Guvernul român. Trebuie sa ne descurcam cu ce avem. „Politica punerii în fata faptului împlinit” sau „politica pasilor mici” au ramas în cartile de istorie. Daca vor sa câstige un plus în procesul de integrare europeana, guvernantii nostri trebuie sa se adune si sa actioneze în virtutea „politicii jocului la doua capete”, chiar si atunci când acesteia i s-ar potrivi mai bine titulatura „politica pasilor încâlciti”…
Imaginea externa a României a palit. În lumea vestica, unde ministrii se comporta ca o orchestra de coarde sub bagheta unica a dirijorului (Prim-Ministru sau Presedinte) nimeni nu a conceput declaratiile ministrilor români ca atare. Fara exceptie, ziarele vestice sau purtatorii de cuvânt ai autoritatilor occidentale au comentat astfel: „Guvernul român a decis…”. Probabil ca Basescu a încercat sa le explice ambasadorilor care înroseau linia telefonica, cum el însusi, pe când era ministru, arunca saptamânal câte o petarda de genul celei scapate de Atanasiu. În zadar, însa. A fost nevoie de un Consiliu Suprem de Aparare a Tarii si de o decizie oficiala pentru a atenua îngrijorarea aliatilor occidentali. Atanasiu a devenit instantaneu un paria în casta Ministrilor Apararii, si candideaza acum cu sanse bune la posturile de tap ispasitor si ministru remaniabil. Mai inspirat, Ministrul Ungureanu s-a dezis rapid de decizia colegilor sai liberali, o decizie pe care va trebui sa o explice, oricum, omologilor sai straini, luni bune de acum încolo. Axa lui Basescu e sifonata rau, imaginea presedintelui, de om puternic si lider autoritar, e demolata. Cu greu va mai putea de-acum încolo sa promita partenerilor nostri strategici ceva, fora ca vorbele sale sa fie primite cu o oarecare rezerva.
Axa Bucuresti – Londra – Washington e rupta. Ne-am îndepartat de niste parteneri strategici si tot esafodajul construit cu migala de Basescu în ultimii doi ani se clatina. Din fericire, exista si o parte buna în toata aceasta poveste. Unul din momentele dificile ale guvernarii PSD a fost adoptarea de catre Parlament a aderarii României la tratatul care scotea soldatii americani de sub autoritatea Tribunalului Penal International. Venit la tanc, gestul a adus un impuls esential eforturilor tarii noastre de integrare în NATO, dar a si produs consternare în rândul membrilor UE care au calificat, în cor, acest demers ca fiind nedemn de o tara candidata la aderare. Ceea ce initial a parut o proba de diplomatie-capra, a fost ulterior salvat printr-un tertip legislativ. Legea propusa de Guvern si adoptata în Parlament a întâmpinat dificultati la promulgarea ei de catre Presedinte. Acest joc la doua capete a dat roade: America ne-a bagat în NATO, România a scapat de sanctiunile economice încasate de tarile care nu au semnat tratatul cu SUA, iar smecheria cu promulgarea a mai spalat ceva din imaginea României în Uniunea Europeana. Acum a venit timpul sa folosim aceeasi smecherie, dar pe dos.
Din nefericire pentru aspiratiile europene ale României, presedintele Basescu o tine întruna cu axa sa, orientând aproape întreaga politica externa catre SUA si Marea Britanie, doi actori neesentiali în UE. Ambitiile presedintelui ne-au atras în trecut ura Moscovei si o raceala nedisimulata din partea cancelariilor vestice, si în particular a guvernelor german si francez. Daca Basescu s-ar duce mâine în genunchi la Moscova sa-si depuna omagiul sau de vasal lui Putin, n-ar reusi sa-i smulga acestuia nici macar un zâmbet. La Paris si Berlin, însa, gestul lui Atanasiu ar putea fi un semn ca Guvernul român nu împarte simpatiile pro-americane ale Presedintelui. Sa nu ne mintim, decizia de integrare a României în UE este, ca si cea de primire în NATO, una politica. Iar ceea ce deranjeaza America da bine la Europa. Daca citim cu atentie telegrama cifrata trimisa atasatilor militari din ambasade de catre Ministrul Atanasiu, putem gasi mai multe fraze care „gâdila” urechile oficialilor din UE: „România îsi mentine sustinerea politica pentru eforturile îndreptate împotriva proliferarii terorismului”, „Decizia privind retragerea (…) este o decizie politica, rationala si bazata pe argumente concrete(…)” (sublinierile îmi apartin). Mai mult, decizia reducerii numarului de forte este caracterizata în aceeasi telegrama ca fiind „o evolutie normala”. Iata suficiente elemente care ma fac sa cred ca avem, totusi, ceva de câstigat din toata aceasta harababura. Faptul e consumat. Nu se poate da timpul înapoi, si nici sterge din memoria guvernantilor SUA si UE gafa comisa de Guvernul român. Trebuie sa ne descurcam cu ce avem. „Politica punerii în fata faptului împlinit” sau „politica pasilor mici” au ramas în cartile de istorie. Daca vor sa câstige un plus în procesul de integrare europeana, guvernantii nostri trebuie sa se adune si sa actioneze în virtutea „politicii jocului la doua capete”, chiar si atunci când acesteia i s-ar potrivi mai bine titulatura „politica pasilor încâlciti”…
