Actualitate

La Cernavodă va avea loc a XXXVII ediție a Festivalului internațional de muzică corală ”I.D. Chirescu”

Primăria orașului Cernavodă organizează în perioada 24-25 noiembrie 2018 cea de-a XXXVII-a ediție a ”Festivalului internațional de muzică corală I.D. Chirescu” Festival cu tradiție, organizat în memoria maestrului muzicii corale, a
dirijorului și compozitorului Ioan.D. Chirescu, acesta reunește an de an la Cernavodă ansambluri corale cunoscute din țară și străinătate.
Festivalul se va desfășura în două secțiuni: cea laică și cea religioasă. Secțiunea laică se va desfășura la sala de spectacole a Casei de Cultură I.D. Chirescu, sâmbătă 24 noiembrie începând cu ora 16:00, iar cea religioasă, la Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena”, duminică 25 noimebrie, de la orele 16:00. La această ediție, aproximativ 12 ansambluri corale din România și Bulgaria vor încânta inimile cernavodenilor pe parcursul celor două zile, astfel:

Sâmbătă, 24 Noiembrie, orele 16.00,  Secţiunea laică (Casa de Cultură)

•  Corul “I.D.CHIRESCU”, Cernavodă – Dirijor: Preot Manuel Bălănică
•  Corul de cameră“PRELUDIU”, Bucureşti – Dirijor: Voicu Enăchescu
•  Corul de cameră “PASTORALA”, Focşani – Dirijor: Prof. Dumitru Săndulachi
•  Corul mixt “TRISON”, Brăila- Dirijori: Marcica şi Ştefan Lupu
•  Corul mixt “PLAI  ÎNTORSUREAN”, Întorsura Buzăului – Dirijor: Tatiana Teacă
•  Corul mixt  “CAMERATA DANUBII”, Călăraşi-  Dirijor: Diana Vieru Burlescu
•  Corul mixt “SEDYANKA”, Silistra, Rep. Bulgaria- Dirijor: Lidia Kuleva
•  Corul mixt “Preot ION IONESCU”, Topoloveni, jud. Argeş- Dirijor: preot Ion Isăroiu
•  Corul de cameră “VOCES”, Oradea, jud. Bihor- Dirijor: lect.univ Carmen Rus
•  Corul mixt “SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL”, Alba- Dirijor: Preot Paroh Antonio Cristian Motora
•  Ansamblul “PATOS” Bucureşti- Dirijor: Petre Ştefănescu
•  Corala Bărbătească “ARMONIA” Arhiepiscopia Tomisului – Dirijor: Arhid.Lect. Dr. Iulian Dumitru

Duminică, 25 Noiembrie, orele 16.00, Secţiunea religioasă (Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena)

• Corul de copii “DANUBIUS”, Cernavodă- Dirijor: Lucreţia Marinescu
• Corul “I.D.CHIRESCU”,  Cernavodă – Dirijor: Manuel Bălănică
• Corala Bărbătească “ARMONIA” Arhiepiscopia Tomisului – Dirijor: Arhid.Lect. Dr. Iulian Dumitru
• Corul mixt “SEDYANKA” –  Silistra, Bulgaria – Dirijor: Lidia Kuleva
• Corul de cameră “VOCES” Oradea, jud. Bihor – Dirijor: lect.univ Carmen Rus
• Corul “Bâlea Boar” al Bisericii Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”, Hunedoara Dirijor: prof.univ. dr. Simion Maria
• Corul mixt “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Alba – Dirijor: Preot  Paroh Antonio Cristian Motora

Această frumoasă manifestare artistică aduce de 37 de ani bucurie și pace sufletească în inimile iubitorilor de muzică corală întrucât reunește la Cernavoda atât grupuri vocale cât și pesonalități marcante ale muzicii corale românești, compozitori, dirijori, muzicologi dar și profesori universitari.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top