În anul împlinirii a 70 de ani de când a fost dată în folosinţă, clădirea Clubului Portul arată ca după un război.Locul pe care mulţi dintre concetăţenii noştri şi-l amintesc cu plăcere ca pe un punct marcant pe harta tinereţii lor a fost lăsat în paragină, devenind un focar de infecţie. Fost centru al activităţilor sindicale în perioada comunistă, Clubul portul a servit unor scopuri variate, de la centru artistic, la tribunal şi teatru de balet. În prezent, clădirea s-a transformat într-un veceu public improvizat, după ce a fost jefuită de toate obiectele de valoare dinăuntru.
Un articol de Răzvan PETRE
Clubul nimănui
Clădirea Clubului Portul, inaugurată în 1938, a fost, de-a lungul vremii, un centru al activităţii sindicale a Constanţei. Muncitorii din port erau aduşi aici să se culturalizeze, să înghită propaganda comunistă şi să se perfecţioneze profesional. Locaţia a găzduit şi birourile clubului sportiv. După Revoluţie, clădirea a intrat în patrimoniul Federaţiei Sindicale, care a folosit şi apoi închiriat spaţiul pentru activităţi cultural-artistice şi profesionale. După ceva timp, însă, a fost invocată lipsa banilor necesari pentru întreţinerea imobilului. Clădirea a fost propusă a fi scoasă la vânzare. Ulterior, ea a fost lăsată a se degrada, în speranţa că un cutremur de treabă va lăsa proprietarul fără clădire, şi cu un teren foarte valoros, în buricul târgului.
Artă naivă şi fecale
Parterul clădirii din strada Vasile Canarache arată ca şi cum doar ce ar fi fost scena unor confruntări de război. Uşa de la intrare a fost spartă, iar prin gaura creată se poate privi un peisaj apocaliptic – mobilă ruptă, televizoare sparte şi aruncate pe podea, hârtii împrăştiate peste tot, tablouri dărâmate şi gropi săpate în pardoseală. După intrare, prima impresie este una olfactivă – o duhoare infectă de fecale în descompunere acoperă peisajul haotic şi sperie orice vizitator. Păşesc cu greu printre mobilele aruncate pe podea şi mizeria umană. În dreapta sălii, scara ce duce la etaj pare o vestigie antică, fiind descompletată şi spartă de hoţii de fier vechi ce au demontat balustrada. Din loc în loc zac tablouri de valoare incertă – operele sindicaliştilor aduşi pe vremea lui Ceauşescu să se culturalizeze. În sala din spate, amenajată pentru cursuri de dans, au mai rămas doar oglinzile de pe pereţi, iar în podea sunt săpate gropi adânci.
Pianina şi vandalii
Etajul Clubului Portul găzduia sala mare, unde erau susţinute concerte, întâlniri şi unde îşi desfăşurau activitatea brigăzile artistice. Complet devastată, de un uragan parcă, sala se aseamănă unei peşteri locuite de animale sălbatice. Scaunele au fost tăiate, pentru a se recupera cadrul metalic. În lumina slabă ce pătrunde printr-o uşă întredeschisă, pernele scaunelor stau de-a valma, parcă plutind pe mocheta ce îmbracă podeaua. Dovezi ale unei locuiri recente – câteva sticle de plastic cu conţinut incert zac azvârlite lângă scenă. Cortina a fost transformată în pătură, iar pianul de concert de care vorbesc toţi cei ce îşi mai aduc aminte de Club, nu e nicăieri. Din tavan atârnă cabluri, iar geamurile, acoperite cu tapet pentru a asigura întunericul din sală, scârţâie lugubru. Scena este acoperită de bucăţi de lemn şi sârme, în devălmăşie, părând a fi locul unei crime. Niţel mai încolo găsesc şi victima – corzile pianului sunt împrăştiate pe jos, iar coloana vertebrală – ciocănelele şi suportul lor – e trântită la baza scenei.
Fantomele trecutului
În fundul sălii de concert, camerele de rechizite au fost şi ele vandalizate. Într-una au rămas doar două piese de mobilier vechi şi nişte role de film, iar cealaltă, având uşă de fier, a atras atenţia hoţilor. Aceştia au reuşit să o îndoaie, dar au găsit înăuntru doar piese de scenografie, mucava şi butaforii. La etajul superior, unde se organizau cursuri de perfecţionare profesională, atât înainte, cât şi după revoluţie, podeaua e acoperită cu fişe personale, afişe vetuste şi diapozitive. Din loc în loc, pe câte un clasor de diapozitive se poate citi un titlu pompos şi lung cât o zi de post, care începe cu „Lupta poporului român şi a forţelor revoluţionare…”. Prin cele câteva dulapuri ce au supravieţuit jafului se găsesc anunţuri ale unor concerte de acum 15 ani şi legitimaţii de acces eliberate de Clubul Portul, pentru anul 1997. Spre partea din faţă a clădirii, giurgiuvelele ordinare au fost înlocuite cu geamuri termopan. Aici au fost centrele de pregătire profesională de după Revoluţie, care îi introduceau pe marinari în tainele computerului – dovadă dischetele antice, de şapte inci, ce zac întinse pe podea. Alături, camera ce adăpostea obiectele de valoare ale Clubului a fost şi ea spartă. Cutiile de instrumente muzicale desfăcute pe podea şi cadavrul celui de-al doilea pian al Clubului sunt martorii dezastrului.
Speranţa a murit ultima
Despre clădirea Clubului Portul nu mai vorbeşte nimeni în Constanţa. Toată lumea aşteaptă ca ea să se prăbuşească. Alături de ea, un vecin destoinic şi-a tras o vilă super. Construcţia însă, a stagnat brusc. Vecinul se teme, probabil, să nu-i cadă Clubul în cap. Între timp, Clubul Portul se transformă într-un cimitir de păsări. Acestea, intrând pe geamurile de la etajele superioare se rătăcesc şi mor de foame, cadavrele lor împânzind camerele din fund. Porumbeii – simbolul speranţei – sunt mai rezistenţi şi mor ultimii.
Procesul secolului, la Clubul Portul
Pentru o scurtă perioadă, la mijlocul anilor 80, Clubul Portul a preluat rolul de tribunal, aici judecându-se cazul Uricani. Este vorba de celebrul proces în care inculpaţi au fost Florentin Scaleţchi şi Lucian Iancu. Scaleţchi, care era cel mai tânăr comandant de navă român din toate timpurile, a „deturnat” mineralierul Uricani spre Turcia şi lumea liberă de comunism, ajutat fiind de actorul Lucian Iancu şi de alţi doi complici. Ei au fost prinşi şi aduşi în ţară. Din dorinţa de a da un exemplu, autorităţile au decis că e nevoie de un proces cu public, iar tribunalul era neîncăpător. Prin urmare, a fost aleasă sala mare a Clubului portul, unde activiştii aleşi pe sprânceană au asistat la condamnarea lui Scaleţchi la moarte. Ulterior, sentinţa a fost comutată în închisoare, la insistenţele mamei lui Scaleţchi – funcţionară în organizaţia judeţeană de partid.
