Primăria oraşului Cernavodă şi Spitalul orăşenesc Cernavodă au inaugurat noul Bloc operator din cadrul unităţii. Acesta este format din două săli de operaţii amenajate şi dotate conform normelor europene.
Investiţia de cca 85.000 euro a fost susţinută financiar din bugetul local, cu sprijinul primarului Mariana Mircea şi a urmărit modernizarea şi executarea de reparaţii capitale în cele două săli de operaţii, cu spaţiile aferente şi crearea de circuite funcţionale corespunzătoare desfăşurării actului medical chirurgical.
Directorul medical Ahmed Bero, care este şi chirurg în cadrul spitalului, s-a arătat foarte mulţumit de această modernizare şi este bucuros că de acum încolo operaţiile se vor efectua în condiţii sanitare de înaltă calitate.
Primarul oraşului, Mariana Mircea, prezent de asemenea la evenimentul inaugural, a precizat că noul bloc operator este o mare şi importantă investiţie pentru spital şi pentru oraş, având în vedere că în urmă cu un an, Spitalul din Cernavodă se afla pe lista unităţilor sanitare ce trebuiau desfiinţate. Această realizare este meritul doctorilor, al managerului spitalului, angajaţilor de aici. Mariana Mircea a mai adăugat că Spitalul din Cernavodă trebuie să se ridice la standarde înalte din punct de vedere al dotărilor şi specialiştilor, având în vedere că în oraş funcţionează o centrală nucleară şi că oraşul se află în apropierea autostrăzii. „Suntem bucuroşi că Ministerul Sănătăţii a aprobat înfiinţarea unei secţii de primire urgenţe la spitalul din Cernavodă şi suntem în discuţii pentru mărirea numărului de paturi”, a declarat primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea.
La eveniment au fost prezente şi Ecaterina Andronescu, senator PSD, şi Cristina Dumitrache, deputat PSD, care au felicitat conducerea spitalului şi primarul oraşului, pentru această investiţie.
În discursul său, Ecaterina Andronescu a precizat că este uimită să afle că centrala nucleară nu finanţează spitalul orăşenesc şi că serviciile medicale pentru angajaţii săi le-a contractat cu o policlinică medicală privată. Domnia sa a mai adăugat că reprezentanţii centralei nucleare ar trebui să îşi schimbe atitudinea pe care o au faţă de administraţie şi locuitori, să fie mai deschişi şi mai cooperanţi. În orice oraş din lume, marile companii asemănătoare centralei nucleare îşi asumă programe de responsabilitate socială faţă de comunitatea care îi găzduieşte. Şi la Cernavodă ar fi normal să se întâmple la fel, iar primele programe de responsabilitate socială ar trebui să se îndrepte spre sănătate şi educaţie.
Primăria oraşului Cernavodă se implică activ în proiectele ce privesc modernizarea serviciilor medicale din oraş, iar această nouă investiţie demonstrează că Spitalul din Cernavodă a devenit în ultimii doi ani o unitate sanitară modernă, care oferă servicii medicale de calitate, în beneficiul cetăţenilor.
