Profil de Primar

Insula Păcuiul lui Soare, „înnorată” de indolenţa omului

Dacă simţi că oraşul te sufocă, că nu te mai înţelegi cu şefii şi vrei să fugi, ideal ar fi să-ţi telefoneze chiar ei şi să te anunţe că mâine nu mai vii la program pentru că veţi pleca împreună la Păcuiul lui Soare. O insuliţă de pe Dunăre, ruptă de tot ce ar putea fi catalogat „obositor”, Păcui e locul în care nu poţi decât să iubeşti, începând de la peisaj şi până la şefii pe care ţi-i vezi îmbrăcaţi în haine comode, instalându-şi corturile la doi metri de tine.

Un articol de Andreea PAVEL

 Dacă ar fi să descriu insula în trei cuvinte, aş spune: umbră, linişte şi mister. Adică raiul pentru orice orăşean, sufocat de asfalt încins, gălăgie şi indiscreţie. Copacii înalţi, care nu dau nici un semn că pe-acolo va trece în curând toamna, formează un tunel la capătul căruia se iveşte o buză fină şi albă de nisip. Locul de campare a fost un mic platou înconjurat de acest peisaj. Pe la unsprezece, când de obicei fierbea cafeaua, iar ceilalţi visau doar la firul întins, rămâneam înconjurată doar de reflexiile soarelui în Dunăre, care încercau să-şi facă loc prin cortina verde. La un moment dat, am lăsat tabăra de izbelişte şi-am fugit prin inima pădurii, am trecut de plajă şi-am tot mers. Vroiam să văd unde se termină totul.

Vicina, cetatea de nisip

Am ajuns la cetatea despre care cei mai mulţi arheologi spun că ar fi Vicina, o fortificaţie bizantină, construită în a doua jumătate a secolului al X-lea, în vremea stapânirii Dobrogei de către împăratul bizantin Ioan Tzimiskes (971-976 d.Hr). Scurtele mele developări ale cunoştinţelor de istorie au fost întrerupte brusc de semnele trecerii orăşenilor indolenţi pe-acolo. Coline de gunoaie, pietre luate din cetate pentru instalarea vetrei şi pancarte suspendate de arheologi prin care trecătorii sunt rugaţi să păstreze măcar locul ăsta intact. Întorcându-mă la tabără, am întâlnit pe plajă câţiva arheologi care îmbinau plăcutul cu utilul. Un domn cu barbă şi părul lung, prins în coadă, încerca să contureze un fel de cetate din nisip. L-am recunoscut, la câţiva metri, pe domnul Damian, cel despre care ştiam că e şeful şantierului de arheologi care sapă la cetatea Vicina. El m-a lămurit că, în fapt, de prin anii 90, soţia lui este cea care se ocupă de şantier. Oana Damian, cea care a ocupat funcţia respectivă după ce cunoscutul arheolog Petre Diaconu a trecut în nefiinţă. Aveam să aflu că săpăturile la Vicina au fost reluate anul acesta. Se pare că vara 2008 nu şi-a mai cerut tributul de la meşterii care muncesc de zor la cetate. Aproape în fiecare an, inundaţiile năruiau toate descoperirile pe care arheologii le înfăptuiau de-a-lungul timpului. La sfârşitul discuţiei am remarcat că arheologul (despre care am aflat că se numeşte Eugen Paraschivescu) îşi terminase opera de pe plajă: o Vicina în miniatură, exact pe malul Dunării. M-a cuprins un sentiment de deja-vu: o cetate din nisip, care ar fi urmat să fie dărâmată, sau cel puţin, în canalele căreia ar fi pătruns apa în abundenţă, în momentul în care un vapor, sau o barcă ar fi trecut pe-acolo. Deja-vu, pentru că de-abia mă întorsesem dintr-o cetate cu un viitor de nisip, indiferent dacă din cauza omului, ori a apei.

Omul va pierde din nou locul din “Rai”

Am ajuns în tabără. Colegii se desfătau cu varză la ceaun şi avat în staniol. Pe cer s-a aprins felinarul, mai plin ca niciodată, iar al nostru devenise inutil. Am presărat liniştea pădurii cu glume şi bunădispoziţie până târziu, iar natura ne-a oferit bilete gratuite la concertul şacalilor şi-al bufniţelor. A doua zi fiecare dintre noi s-a trezit cu regretul plecării şi-al întoarcerii în civilizaţia distructivă. Nici nu ne-am băut cafeaua bine că barca oamenilor care păzesc insula a adus în vizită mai mulţi arheologi. Aceştia s-au luminat la faţă când au observat că am campat conform indicaţiilor lor şi că eram dotaţi cu saci de gunoi. “Oameni civilizaţi! Bravo, aţi campat unde trebuie!”. Am întrebat nedumeriţi de ce spun asta. Arheologii s-au arătat foarte îngrijoraţi de faptul că în ultima vreme, tot mai mulţi turişti, mai ales din Călăraşi, (ce trist e că deja putem folosi cuvântul ăsta referitor la Păcui!) vin cu bărcile pe insulă şi campează foarte aproape de cetate. Mai mult decât atât, aceştia nu deţin cunoştinţele de bază în vederea protejării unui sit arheologic şi de foarte multe ori calcă în picioare, la propriu, zidurile cetăţii, nu strâng gunoaiele, şi smulg pietrele care au un trecut şi o însemnătate istorică, incomparabil mai mare decât a lor, pentru a le folosi la foc. Constantin Chera, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, s-a arătat la fel de îngrijorat de viitorul insulei: “La Păcui se practică un turism sălbatic. Vin oameni fără autorizaţie şi intră pe partea dinspre Călăraşi, astfel încât oamenii de pază nu pot decât să verifice zilnic situaţia de pe insulă. Majoritatea intră în cetate, distruge săpăturile, aruncă gunoaie…” Pe la Valu lui Traian am început să resimt întoarcerea la asfalt şi “cilivizaţie”. Parcă doar visasem pădurea, tunelul, plaja, cetatea, şacalii, varza la ceaun.O să rămână din Păcui doar… pozele?

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top