In prima zi a evenimentului, la care au participat peste 300 de invitaţi, prezentarile s-au axat pe evidentierea perspectivelor implementarii unui sistem de eLearning: prin puterea exemplului, studiile de caz din Cipru, Malta, Azerbaijan si Egipt au adus argumente solide pentru eficienta si impactul pozitiv al unui astfel de sistem. In continuare au fost prezentate solutiile tehnologice existente in momentul actual pentru eLearning, o parte dintre acestea putand fi explorate in cadrul expozitiei deschise pentru participanti.
Daniel Funeriu, Ministrul Educatiei, Cercetarii, Sportului si Tineretului, a declarat: “Cresterea gradului de alfabetizare este imperativa. Școala trebuie sa vina cu cu re…
In prima zi a evenimentului, la care au participat peste 300 de invitaţi, prezentarile s-au axat pe evidentierea perspectivelor implementarii unui sistem de eLearning: prin puterea exemplului, studiile de caz din Cipru, Malta, Azerbaijan si Egipt au adus argumente solide pentru eficienta si impactul pozitiv al unui astfel de sistem. In continuare au fost prezentate solutiile tehnologice existente in momentul actual pentru eLearning, o parte dintre acestea putand fi explorate in cadrul expozitiei deschise pentru participanti.
Daniel Funeriu, Ministrul Educatiei, Cercetarii, Sportului si Tineretului, a declarat: “Cresterea gradului de alfabetizare este imperativa. Școala trebuie sa vina cu cu repere, inclusiv in ceea ce priveste IT&C, repere care sa ajute elevii sa distinga informatia utila de zgomotele de fond. Ceea ce ar putea schimba fata intregului curriculum si a intregului invatamant sunt platforma de eLearning si biblioteca digitala scolara”.
In cea de-a doua zi a evenimentului s-a vorbit despre crearea unui proiect national de eLearning. Cateva studii de caz prezentate din state precum Oman, Alger, Egipt si Serbia au aratat din nou pasii si modalitatile de implementare, dar si succesul inregistrat in implementarea sistemului local educational.
Florin Lupescu, consilier principal la Comisia europeana, Directoratul General pentru Societatea informaţionala si Media, a spus: ”Modificarile in educatie cer mult timp si cer o abordare holistica. Am prezentat membrilor Comisiei Europene expertiza SIVECO Romania in implementarea deciziilor legate de educatie si au fost foarte incantati. Educatia este ultima frontiera a revolutiei digitale. Am incredere ca vom trece catre o educatie digitala si o societate digitala reala”.
Tatiana Potang, Viceministru al educatiei din Republica Moldova, a adaugat: „Initiativa eduVision 2020 este o buna lectie pe care trebuie s-o invatam. Am inteles cu totii ca scoala trebuie sa fie in rand cu viata. Scoala trebuie sa fie atractiva pentru elevii nostri si va fi doar atunci cand vom reusi integrarea tehnologiei educatiei in toate scolile din Republica Moldova”.
„Vrem sa avem elevi care sa fie pregatiti pentru societate si de aceea trebuie sa oferim competente pentru noile locuri de munca. Suntem foarte mandri sa lucram cu SIVECO Romania care ne furnizeaza 5.000 de obiecte de invatare interactiva in limba araba. Un lucru bun pe care l-a facut SIVECO Romania este lansarea unui concurs in randul profesorilor pentru a-i stimula sa furnizeze cel mai bun continut educational”, a declarat Dr.Abdalla Al Amiry, consilier in Ministerul Educaţiei din Emiratele Arabe Unite.
In plan conceptual, Initiativa eduVision 2020 ofera un cadru favorabil pentru mai buna cunoastere si diseminare a strategiilor aplicate cu succes in procesul de crestere a eficientei actului educational prin intermediul IT&C, precum si evidentierea obstacolelor intampinate si a modalitatilor de depasire a acestora. La nivel operational, Initiativa sustine pilotarea practica si extinderea pe scara larga a acelor concepte a caror implementare a condus la rezultate notabil pozitive si masurabile, in ce priveste cresterea performantelor educatiei scolare prin utilizarea permanenta la scara larga a tehnologiilor informatice inovative.
Conferinta eduVision 2020, cel mai important eveniment pentru eLearning si dezvoltarea invatamantului din Europa de Est, a fost organizat de catre Agora Group si SIVECO Romania, sub patronajul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Ministerului Comunicaţiilor si Societatii Informationale si al Ministerului Afacerilor Externe, cu scopul de a prezenta cele mai noi tendinte din domeniul educatiei si eLearning, pentru a defini cele mai bune practici cu privire la utilizarea TIC pentru educatie si pentru a crea o viziune comuna asupra viitorul educatiei la nivel mondial.
Partenerii care au sustinut prima editie a conferintei eduVision 2020 sunt Microsoft, Intel, IBM, Oracle, SANAKO, Lenovo, Trend Import Export, Maguay, Samsung, Brief Systems, Litera Digital, Elefant.ro, Byblos, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Bucuresti, Wall-street.ro, The Money Channel, TVR International, Ziare.com, Hit.ro, Business24 ro, Indaco Systems, AgoraNews, IT Trends, Digital Trends, PR Wave, PR Wave Directory si Medialook.
Pentru mai multe informatii despre conferinta eduVision 2020 va rugam sa accesati www.eduvision.ro.
Despre Agora Group
Agora Group este un trust de presa specializat in tehnologia informatiei, comunicatii, afaceri si distributie de carte straina. Agora Group a fost infiintata in anul 1992 si de-a lungul timpului a editat reviste cum ar fi PC Report, Open – Information Technology, BYTE Romania, NET Report, Gazeta de Informatica, PC Magazine Romania, eWeek Romania, Channel Partner Romania, brosura Zoom IT & C, anuarul SInteTIC, IT Trends si Digital Trends.
In prezent, portofoliul Agora Group include revista tiparita IT Trends, revista online Digital Trends (ambele lansate in 2009), evenimentele: Conferinţele Regionale Agora, Conferintele de Tehnologie Agora, Conferintele de Solutii Agora, mesele rotunde IT Trends, eLiberatica – the Open Source Free Software Conference, eHealth – solutii pentru industria de sanatate, Programatica – conferinta dezvoltarorilor romani, serviciul de distributie de carte internationala Byblos, portalul www.agora.ro si newsletter-ul zilnic AgoraNews .
Mai multe detalii: www.agora.ro .
Despre SIVECO Romania
Infiintata in 1992, SIVECO Romania este liderul caselor romanesti de software şi unul din integratorii software de succes din Europa Centrala si de Est. Compania asigura dezvoltarea si exportul de solutii IT si de proiecte de consultanţa cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spaţiul Comunitatii Statelor Independente. SIVECO Romania ofera, la nivel national si international, marilor companii si institutiilor publice, solutii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Intelligence, eHealth, eAgriculture, eCustoms si eBusiness. Compania este specializata in dezvoltarea proiectelor IT mari si complexe.
Expertiza SIVECO Romania este confirmata de proiecte mari, complexe, cum ar fi cele dezvoltate in Romania pentru Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, Ministerul Educatiei (Sistemul Educational Informatizat), Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (Sistemul Informatic Integrat de Sanatate), Administratia Vamala, Biroul de Credit, Ministerul Muncii, Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Ministerul Finantelor si sute de organizatii private avand o cifra de afaceri cumulata in valoare de miliarde de euro. Acum, aceste proiecte sunt replicate cu succes pe trei continente, in tari ca Bulgaria, Moldova, Macedonia, Cipru, Belarus, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Turcia, Maroc, Tunisia.
Mai multe detalii: www.siveco.ro .
Despre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, prin consultare cu alte ministere si institutii implicate, concepe si aplica strategia globala a invatamantului, stabileste obiectivele sistemului de invatamant in intregime si obiectivele nivelurilor de invatamant si profilurilor de invatare. Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului este organizat si functioneaza in conformitate cu legislatia Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, ca organ de specialitate, avand responsabilitatea de a dezvolta si implementa politici educationale. Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului are dreptul de initiativa si executie in politica financiara si a resurselor umane in domeniul educatiei si colaboreaza cu alte ministere implicate in dezvoltarea educatiei.
Mai multe detalii: www.edu.ro .
Despre Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale
Misiunea Ministerului Comunicaţiilor si Societatii Informationale (MCSI) este crearea premiselor durabile trecerii la Societatea Informationala in Romania. In acest sens, se are in vedere o viziune unitara pentru dezvoltarea unui sistem national coerent si integrat pentru serviciile publice online dedicate cetaţenilor si mediului de afaceri. Prin transformarea modului de organizare si abordare a Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale, Executivul ii confera acestuia un rol decisiv in orientarea Romaniei spre Societatea bazata pe Cunoastere, in consolidarea Societatii Informationale, obiectivul principal fiind realizarea serviciului eRomania, cu componenta sa strategica de eGuvernare. Realizarea acestui obiectiv repoziţioneaza Romania si ii confera un avantaj pentru crestere economica durabila, imagine internationala pozitiva, convergenta rapida in spatiul european, incluziune, consolidarea unor domenii de inalta competenta.
Societatea Informationala presupune schimbari in toate domeniile: in adminstratie (e-government), in afaceri (comertul electronic), in educatie (educatie la distanta), in cultura (centre multimedia si biblioteci virtuale) si in maniera de a lucra (lucrul la distanta). La baza acestor transformari se afla utilizarea Internet-ului. Internet-ul influenteaza modul in care traim, modul in care se fac afacerile, maniera in care se lucreaza, metodele de studiu, comunicarea intre oameni si chiar maniera de petrecere a timpului liber. Mai multe detalii: www.mcsi.ro .
Despre Ministerul Afacerilor Externe
Mandatul Ministerului Afacerilor Externe este de a asigura realizarea politicii externe a statului roman in concordanta cu interesele nationale si cu statutul Romaniei de membru in structurile europene si euroatlantice.
Conform actelor normative in vigoare, Ministerul Afacerilor Externe, denumit in continuare MAE, asigura realizarea politicii externe a statului roman, inclusiv participarea la procesul de integrare europeana si euroatlantica a Romaniei, si colaboreaza la elaborarea, fundamentarea si realizarea politicii economice a Romaniei, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare si cu Programul de guvernare.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) este organizat si funcţioneaza in conformitate cu Hotararea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificarile si completarile ulterioare.
Intreaga activitate a ministerului este condusa de ministrul Afacerilor Externe, care totodata il reprezinta in raporturile cu celelalte autoritati publice, cu persoanele juridice si fizice din tara si din strainatate, precum si in justitie. De asemenea, ministrul Afacerilor Externe raspunde de intreaga activitate a ministerului in fata Guvernului, precum si, in calitate de membru al Guvernului, in fata Parlamentului. Activitatea specifica a ministerului este desfasurata de personalul diplomatic si consular, ale carui statut, drepturi si obligatii sunt stabilite de Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic si consular al Romaniei. Personalul diplomatic si consular activeaza in administratia centrala sau in serviciul exterior.