Actualitate

Informare RAJA – Se oprește apa timp de 20 de ore în zona Centrală din municipiul Constanța

La nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de cuplare a conductei nou înființate, cu diametrul de 250 mm. Noul tronson, ce va asigura necesarul de apă pentru zona centrală a orașului, va funcționa în paralel cu rețeaua existentă până la momentul în care se vor finaliza lucrările de preluare a branșamentelor pe noua instalație. După ce toți consumatorii vor fi conectați la noua conductă, sistemul vechi va fi scos din funcțiune.

Lucrările fac parte din contractul de lucrări CL 3 – „Rețele de apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 3”, în valoare de aproximativ 23 milioane de lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Astfel, furnizarea apei potabile va fi sistată timp de 20 de ore, începând din noaptea de marți – 7 octombrie 2025, ora 22:00, până miercuri seara – 8 octombrie 2025, ora 18:00, în zona Centrală, perimetrul delimitat de străzile:

  • Călărași – I. Ghe. Duca – Avram Iancu – Prelungirea I.C. Brătianu – bulevardul Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – bulevardul Tomis – Călărași, cu străzile adiacente și punctele termice aferente zonei.
  • În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în următoarele zone:
  • Peninsula – Piața Ovidiu;
  • Perimetrul delimitat de strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Ferdinand – bulevardul Tomis, către Piața Ovidiu, cu toate punctele termice.

Pentru realizarea acestor operațiuni, vor fi deschise 6 puncte de lucru, unde vor acționa 9 echipe dotate cu utilajele necesare. În funcție de complexitatea lucrărilor, alimentarea cu apă va fi reluată în anumite zone mai devreme decât ora anunțată, imediat ce intervențiile vor fi finalizate. Echipele constructorului depun toate eforturile pentru a finaliza lucrările cât mai rapid și pentru a restabili serviciile de alimentare cu apă la parametri optimi.

Având în vedere perioada lungă a intervențiilor și zona extinsă afectată, alimentarea cu apă la etajele superioare ale imobilelor se va face progresiv, pe măsură ce sistemul intră în presiune.

Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top