Pentru executarea unor lucrări de conectare a noilor conducte la sistemul centralizat de distribuție, RAJA SA este nevoită să sisteze apa potabilă joi – 18 mai 2023, în intervalul orar 06.00 – 21.00. Vor fi afectați toți abonații din orașul Năvodari, inclusiv zona Industrială Midia, dar și cei din localitatea Corbu.
Lucrările de modernizare, în valoare de 77,327 milioane lei, fac parte din contractele de investiții cu finanțare europeană derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – CL5 “Rețele de apă și canalizare Năvodari și Mamaia Sat” și CL31 „Stație tratare apă, rezervoare, gospodării de apă Năvodari, reabilitare stație de pompare Ovidiu”. În cadrul lucrărilor, se va realiza conectarea noilor conducte principale de alimentare cu apă cu diametrul de 500 mm, respectiv 450 mm la magistrala de 800 mm de pe strada Corbului.