Actualitate

Indienii sunt interesați să realizeze două investiții în orașul Cernavodă

Vizita vicepreședintelui Indiei în România a fost una de bun augur și pentru orașul Cernavodă, unul dintre cei mai reprezentativi oameni ai mediului de afaceri din această țară a vizitat orașul de pe malul drept al Dunării.
Președintele ASSOCHAM – prima și cea mai veche Cameră de Comerț și Industrie din India, (cu sediul în America de Nord), Pavan Abraham a vizitat Cernavodă, vineri, 21 septembrie 2018.

Pe parcursul vizitei s-au adus în discuție mai multe aspecte de interes comun precum: dezvoltarea turismului medical, evoluția și investiția în domeniul hotelier, schimburi de experiență în domeniul educației, posibilități de colaborare în domeniul afacerilor în parteneriat dar și investițiile străine directe.
De asemenea, în cadrul vizitei la Cernavodă, Pavan Abraham a manifestat un interes deosebit pentru reabilitarea clădirii de pe strada. 24 Ianuarie și transformarea acesteia într-un Centru de recuperare medicală, precum și pentru construirea unui hotel de lux în vecinătatea zonei în care acum se amenajează Promenada Via-Verde Cernavoda.
Cele 2 obiective, precum și varietatea posibilităților de investiții în diverse sectoare de interes comun sunt motivul pentru care, în luna noiembrie a acestui an, Pavan Abraham va reveni la Cernavodă pentru a semna un Memorandum de înțelegere pentru promovarea legăturilor de afaceri dintre ASSOCHAM America de Nord și orașul Cernavodă.
„Autoritatea Publică Locală sprijină și face toate demersurile necesare pentru a atrage investitori romani sau străini pe raza orașului Cernavodă. Scopul principal este dezvoltarea economică a orașului și crearea unor noi locuri de muncă pentru cernavodeni”, spun reprezentanții primăriei.
Vicepreședinte Indiei, E.S. Venkaiah Naidu, a vizitat Romania cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Romania și Republica India. Vizita a avut drept scop dezvoltarea și consolidarea relațiilor politico-diplomatice dintre cele două state precum și strânsa colaborare a acestora pentru a identifica și alte ramuri de interes comun în vederea intensificării relațiilor economice dintre cele două țări.
Venkaiah Naidu a venit la București însoțit de o delegație de oameni de afaceri interesați să investească în țara noastră în domeniile sănătații, comerțului, culturii și turismului, motiv pentru care aceștia au rămas în Romania pentru a vizita mai multe orașe cu potențial în aceste domenii.
De-a lungul vizitei, la București a fost semnat un Memorandum de colaborare în domeniul turismului între Republica India și Romania, iar la Ploiești s-a semnat un Memorandum de înțelegere între Universitatea de Petrol – Gaze din Ploiești și Universitatea Petrol Pandit Deendayal din Gandhinagar. 
De asemenea a fost semnat un protocol de colaborare între Camera de Comerț și Industrie Prahova și ASSOCHAM – prima și cea mai veche cameră de comerț și industrie din India.
În cadrul programului oficial al deplasării delegației din Republica India în Romania, Administrația Publică Locală Cernavodă a fost inclusă pe agenda președintele ASSOCHAM.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top