Actualitate

În deschiderea ediției din acest an a festivalului Rowmania de la Tulcea, a fost inaugurat oficial Memorialul „Ivan Patzaichin“

Memorialul reprezintă un ansamblu arhitectonic realizat prin parteneriatul dintre Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23“, Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea.

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat vineri, începând cu ora 20.00, la deschiderea oficială a Ivan Patzaichin Fest – Rowmania, eveniment în cadrul căruia a fost inaugurat, oficial, complexul arhitectonic ce le va reaminti tulcenilor, dar și turiștilor, despre cel care a fost multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin.

„Este, într-adevăr, un moment emoționant, este o seară specială pentru noi, tulcenii și nu numai, pentru că ceea ce văd eu în jurul meu este ceea ce își dorea Ivan cel mai mult: să ne aibă pe toți aproape. Toți cei care suntem aici o facem din dragoste, din respect pentru omul care a fost Ivan Patzaichin. Mă număr printre cei care au beneficiat de ceva timp petrecut împreună cu Ivan, în barcă, dar și la birou. A fost un om de o calitate morală excepțională, omul care deborda de bunătate și prietenie, care a făcut eforturi să ne aducă pe toți împreună, să ne determine să «construim» împreună.  Toți cei care au lucrat la acest proiect au fost prietenii lui Ivan Patzaichin, artiștii care au contribuit la acest complex arhitectonic au fost prieteni apropiați ai lui Ivan Patzaichin. Dumnezeu să îl odihnească în pace!“, a declarat, cu ocazia inaugurării, președintele Consiliului Județean Tulcea.

La evenimentul de vineri seară a participat și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, László Borbély, Consilier de Stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, dar și cei care au contribuit la realizarea ansamblului arhitectonic.

Amintim faptul că Memorialul „Ivan Patzaichin“, amplasat pe faleza municipiului Tulcea, reprezintă o lucrare izvorâtă dintr-un efort colaborativ gândit și realizat de creatori contemporani care îl cunoșteau îndeaproape și îl apreciau infinit pe IVAN. Acest ansamblu oferă un prilej de amintire a momentelor cheie din viața și cariera lui Ivan Patzaichin, filtrate de sensibilitatea artiștilor. În același timp, acesta va avea și un rol utilitar, marcând „poarta de intrare” în Delta Dunării și reprezentând punctul de pornire pentru turiștii care vizitează Delta cu caiacul sau cu alte bărci cu vâsle.

Cei cinci artiști, Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Teodor Graur, Dan Vezentan, Gyárfás Oláh, urmând viziunea lui Teodor Frolu, au conceput un ansamblu care reunește o diversitate de instanțe prin care marele dispărut rămâne veșnic în memoria colectivă și în inimile celor care l-au iubit.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top