Opinii

„În comuna Greci, şi eu, şi viceprimarul facem treabă, nu politică!”

În această toamnă, administraţia locală din comuna tulceană Greci începe să numere „bobocii” proiectelor demarate în ultima perioadă. Primarul PSD, Niculai Caraua, a declarat jurnaliştilor DEZVĂLUIRI că în localitatea pe care o administrează, culoarea politică nu reprezintă un obstacol. Un argument la declaraţia primarului tulcean este faptul că, împreună cu viceprimarul (PDL), Nicolaie Mocanu, face o echipă foarte bună. Rezultatele muncii lor, completată de munca celorlalţi angajaţi ai primăriei, încep să se vadă în comuna Greci. (foto: Primarul şi viceprimarul inspectează lucrările împreună)
Un prim proiect ce va fi finalizat, până la sfârşitul anului, este reprezentat de construirea a şapte podeţe în localitate. Investiţia este finanţată prin Ordonanţa 7 şi valoarea acesteia ajunge la aproape 30 de miliarde de lei vechi. „Având în vedere ploile torenţiale şi viiturile, acest proiect a fost absolut necesar. Comuna Greci a fost expusă de multe ori viiturilor. Ultima oară au fost rase de pe faţa pământului 20 de gospodării. După ce proiectul va fi finalizat, oamenii nu vor mai sta cu frică atunci când va veni anotimpul ploios. Lucrările au mers destul de repede, dat fiind faptul că am început anul trecut, iar acum sunt aproape de final. După ce vom termina cu podeţele, vom demara un alt proiect, destinat regularizării pârâului. Proiectul este acum în stadiu de SF (studiu de fezabilitate) şi îl vom demara imediat ce vom primi avizele necesare şi instituţiile abilitate ne vor spune că totul este în regulă şi ne putem apuca de treabă. Investiţia va fi realizată în parteneriat cu Apele Române”, ne-a declarat Niculai Caraua, primarul comunei tulcene Greci.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top