Politic

Huțucă: Ministerul Sănătății nu a prezentat public măsurile privind combaterea pandemiei și creșterea ratei de vaccinare

Deputatul constănțean Bogdan Huțucă ocupă funcția de vicepreședinte PNL la nivel național și este șeful Comisiei de Finanțe din Camera Deputaților. Huțucă îl acuză pe Ministrul Sănătății că nu a prezentat public măsurile privind combaterea pandemiei și creșterea ratei de vaccinare deși valul 5 al pandemiei bate puternic la ușa țării noastre .
„Din ceea ce au prezentat instituțiile abilitate, se observă o creștere exponențială a ratei de infectare. Am depășit 16.000 de infectări zilnice, de aceea cetățenii României au nevoie de asigurări din partea autorităților, în special din partea Ministerului Sănătății, privind acțiunile întreprinse, pentru a ține în frâu situația pandemică.
Românii așteaptă un proces transparent de măsuri, la fel cum au procedat colegii de la PSD, atunci când se aflau în opoziție și când prezentau soluțiile privind protejarea sănătății populației.
În vederea creșterii încrederii în măsurile guvernului, ministrul sănătății are obligația să prezinte, cât se poate de repede, pașii prin care vom învinge acest virus. În același timp, este necesar de analizat și dacă unele măsuri de relaxare au contribuit negativ la creșterea numărului de infectări.
Constănțenii se așteptau ca, la vizita ministrului sănătății la Spitalul de Boli Infecțioase, acesta să prezinte și câteva măsuri de sprijin suplimentare pentru județul Constanța, în vederea combaterii pandemiei. Să sperăm că le vom vedea în curând într-un document oficial, nu doar ca idei prezentate în fața camerelor de luat vederi”, a declarat Bogdan Huțucă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top