Fără categorie

Hotărârea comună a celor 27 de state membre de a depăși criza

Hotărârea comună a celor 27 de state membre de a depăși criza
Hotărârea comună a celor 27 de state membre de a depăși criza

Donald Tusk, prim-ministrul polonez,
David Cameron, prim-ministrul britanic,
Angela Merkel, cancelarul federal german
© Uniunea Europeană, 2011

Șefii de stat și de guvern ai tuturor statelor membre ale UE, reuniți la 26 octombrie, și-au exprimat „hotărârea comună de a face tot posibilul pentru a depăși criza și pentru a face față, prin contribuții într-un spirit de solidaritate, provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană și zona euro”.

 

Liderii au convenit asupra unui text intitulat „Consens privind pachetul bancar „, sub rezerva acordului privind măsurile conținute de acesta și alte elemente discutate la reuniunea la nivel înalt a zonei euro care a avut loc în aceeași seară.

 

„Consensul vizează atât nevoile pe termen scurt, cât și cele pe termen lung ale băncilor”, a afirmat Herman van Rompuy, președintele Consiliului European, la sfârșitul reuniunii. „Obiectivul general al exercițiului este de a consolida înc…

Hotărârea comună a celor 27 de state membre de a depăși criza

Donald Tusk, prim-ministrul polonez,
David Cameron, prim-ministrul britanic,
Angela Merkel, cancelarul federal german
© Uniunea Europeană, 2011

Șefii de stat și de guvern ai tuturor statelor membre ale UE, reuniți la 26 octombrie, și-au exprimat „hotărârea comună de a face tot posibilul pentru a depăși criza și pentru a face față, prin contribuții într-un spirit de solidaritate, provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană și zona euro”.

 

Liderii au convenit asupra unui text intitulat „Consens privind pachetul bancar „, sub rezerva acordului privind măsurile conținute de acesta și alte elemente discutate la reuniunea la nivel înalt a zonei euro care a avut loc în aceeași seară.

 

„Consensul vizează atât nevoile pe termen scurt, cât și cele pe termen lung ale băncilor”, a afirmat Herman van Rompuy, președintele Consiliului European, la sfârșitul reuniunii. „Obiectivul general al exercițiului este de a consolida încrederea în sectorul bancar european”.

 

Aceste măsuri vor fi finalizate în cadrul Consiliului Afaceri Economice și Monetare.

 

Informații suplimentare:

Declarația șefilor de stat și de guvern (pdf)

Observațiile președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, în urma reuniunii șefilor de stat sau de guvern (pdf)

Răspunsul european la criza datoriilor

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top