Nu mai este mult timp până copiii se vor întoarce la școală. Vacanța de vară a fost un bun prilej pentru administratorii localităților dobrogene să se ocupe de reabilitarea instituțiilor de învățământ aflate în subordine. Este și cazul comunei Crucea, unde o nouă grădiniță îi așteaptă pe cei mici să-i treacă pragul.
Primarul Gheorghe Frigioi și echipa sa de la Primăria comunei Crucea sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru inaugurarea oficială a acestei noi clădiri. Grădinița este o construcție modernă, utilată conform standardelor, având și un spațiu de joacă generos de care se vor bucura cei mai mici locuitori ai localității începând din septembrie.
Un alt proiect privește Liceul Tehnologic din comuna Crucea. Primăria și Consiliul Local își doresc extinderea acestuia cu patru săli noi de curs care să răspundă nevoilor educaționale ale instituției. Proiectul este finalizat, depus spre finanțare, iar edilul așteaptă să fie semnat pentru a demara procedurile ulterioare acestei etape.
În paralel, comuna trece printr-un amplu proces de modernizare, în toate satele componente (Stupina, Gălbiori, Crișan, Siriu) fiind lucrări la rețeaua de alimentare cu apă. Satul Stupina se va bucura cel mai repede de această facilitate, aici lucrările la rețea fiind aproape de finalizare.
