Opinii

Gospodarii din Dorobanţu, beneficiarii noului sistem de alimentare cu apă

Administraţia locală din comuna Nicolae Bălcescu a început vara cu o surpriză pentru locuitorii din satul Dorobanţu, ce aparţine de comună.
Rând pe rând, gospodarii din sat au început să fie branşaţi la noul sistem modern de alimentare cu apă, care a fost dat în folosinţă recent de reprezentanţii primăriei din localitatea Nicolae Bălcescu.
Liderii administraţiei, care au demonstrat cu ocazia fiecărui proiect că formează o echipă eficientă, primarul Viorel Bălan şi viceprimarul Nicolae Ciocănete, au declarat despre proiect că a fost iniţiat încă din anul 2007, dat fiind faptul că cei 2.500 locuitori din sat, din cauză că nu beneficiau de o reţea de apă, era obligaţi să îşi procure apa din fântânile locului. După cum bine ştim, aceasta, de cele mai multe ori nu era decât o proastă soluţie de compromis, în condiţiile în care apa nu era nici pe departe potabilă.
Acum, că proiectul a fost finalizat, cele 540 de gospodării au ocazia să-şi investească economiile în branşarea la apa potabilă şi să evite astfel orice efect negativ al alimentării cu apa din fântâni.  

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top