Trăim într-o urbe modernă, construită însă deasupra unei așezări antice cu povești incredibile. Trecem în fiecare zi printre ruinele vechiului Tomis și din păcate, nu le acordăm acestora atenția pe care ele o merită. Dacă te hotărăști însă să te oprești din goana cotidiană și încerci să asculți poveștile pietrelor vechi de mii de ani, atunci vei realiza că ele ascund comori spirituale fără de seamăn. Cetatea antică își are de dezvăluit numeroase episoade extraordinare, adunate în decursul unei existențe istorice (antice), ce s-a întins de-a lungul a aproape 17 secole. Este și cazul poveștii lui Gerontius, eroul uitat al Tomisului antic, un om care și-a adus o contribuție uriașă în istoria cetății. Ziarul Dezvăluiri vă prezintă în exclusivitate aventurile acestui militar care a trăit la Tomis, sursele acestei legende fiind lucrări de specialitate ale arheologilor români și izvoare antice.
Un articol de Cristian CEALERA
Vremuri tulburi
Cetate întemeiată de grecii din Milet cu aproximativ șase secole înainte de Hristos, Tomis a avut parte de o istorie zbuciumată. După ce polisul grecesc a fost cucerit de către romani, orașul a continuat să se dezvolte neîntrerupt, ajungând la un moment dat cea mai importantă urbe de pe malul stâng al Pontului Euxin. Secolele II și III au adus o înflorire economică, datorată unei stabilități militare asigurată de prezența legiunilor romane în provincia Moesia Inferior. Au urmat însă perioade mai puțin faste, retragerea aureliană din Dacia fiind efectuată ca presiune a atacurilor migratoare tot mai dese. Barbarii au ajuns și pe tărâmul Scytiei Minor, iar cea mai mare problemă era dată de poporul goților, ajuns în mai multe zone ale actualei Românii, după ce fusese alungat de pe tărâmul său de către nemiloșii huni. După anul 375, goții veniți din Nord au trecut Dunărea (cei mai mulți pe la Noviodunum – Isaccea). Împăratul Valens a încheiat un pact cu ei, dându-le voie să ocupe teritorii în Tracia și Moesia. În anul 378, goții lui Athanaric s-au revoltat și l-au învins pe Valens în bătălia de la Adrianopole, luptă în care împăratul Romei și-a și pierdut viața. Patru ani mai târziu, împăratul Theodosius I (379-395) încheie la rândul său o pace cu goții și le permite să se așeze, atât în actuala Dobrogea, cât și la Sud de Dunăre. Chiar și în condițiile în care Imperiul era din ce în ce mai slab, condițiile tratatului cu goții sunt de-a dreptul surprinzătoare. Acești federați erau autonomi, aveau imunitate fiscală și primeau numeroase subvenții agricole și alte daruri. Singura lor obligație era să contribuie cu forța armată împotriva dușmanilor Imperiului. Goții din Dobrogea și-au întemeiat așezări și tabere militare doar în zonele rurale, neavând voie să locuiască în orașe.
Omul care a salvat cetatea
Cele prezentate mai sus sunt condițiile existente în Moesia Inferior, în perioada în care se petrece și povestea lui Gerontius (n.r. a nu se confunda cu Gerontius- Gherontie-Terentie, epsicop al orașului exact în aceeași perioadă). În apropierea cetății Tomis se afla cantonată o puternică armată a goților. Împăratul Theodosius ordonase ca aceștia să fie foarte bine aprovizionați și personal, le oferise câtorva comandanți barbari daruri dintre cele mai scumpe. În acest timp, populația din Tomis avea mari probleme, adesea existând zile de foamete cruntă. Goții aveau o atitudine sfindătoare față de tomitani și îi batjocoreau atât pe civili, cât și pe militarii care asigurau paza orașului. Mai mult, auzind că în cetate se află alte obiecte de preț, barbarii au pus la cale o acțiune de jaf. Planul lor a ajuns la urechile comandantului gărzii, nimeni altul decât romanul Gerontius. Cronicarul bizantin Zosimus îl descria în opera sa „Historia Nova” ca fiind ”un bărbat destoinic, de o forță fizică excepțională și apt pentru orice ispravă de război”. Ofițerul roman ia o decizie surprinzătoare: aceea de a-i pedepsi pe barbari, dejucându-le astfel planul de jaf. Încearcă să adune o patrulă de soldați dar mulți refuză să îl urmeze, temându-se de puternicii “aliați”. Gerontius nu abandonează și iese din cetate, însoțit doar de trei apropiați ai săi, pentru a înfrunta o forță dușmană de câteva sute, poate chiar mii de oameni. Goții încep să râdă de temerarii romani și trimit împotriva lor cei mai puternici războinici. Spre surprinderea tuturor, Gerontius este cel care îi atacă singur, doboară vreo doi, dar este la un pas de a-și pierde viața într-un al treilea atac. Un apropiat al său intervine și îi taie mâna barbarului care îi atacase comandantul. Gerontius continuă să facă victimă după victimă. Văzând ce isprăvi face comandantul lor în fața cetății, soldații de pe ziduri decid să intervină. Garda romană iese și atacă marea armată a federaților descumpăniți. Victoria este totală, marea majoritate a barbarilor sunt uciși, puținii supraviețuitori reușind să scape, după ce se ascund într-o misiune creștină din apropiere.
Pedepsit și exilat… pentru victorie!
La întoarcerea în oraș, Gerontius a fost celebrat de către tomitani așa cum se cuvenea, ca un adevărat erou. În mod cu totul șocant însă, reacția împăratului Theodosius a fost cu totul alta. Cel care ținea așa mult la prietenia goților a fost foarte afectat de isprava lui Gerontius și a decis să îl pedepsească, în loc să îl recompenseze. Theodosius vine la Tomis și chiar intenționează să îl condamne la moarte pe comandantul roman. Gerontius este acuzat că, de fapt, a vrut să îi jefuiască pe goți de darurile primite de la împărat. Federații se plâng că le-au fost luate numeroase podoabe de aur, dar Gerontius își salvează viața arătându-i împăratului că nu și-a însușit niciun bun și că toate podoabele fuseseră depuse în trezoreria orașului. Scapă de condamnarea la moarte, dar este obligat să renunțe la averea și posesiunile de la Tomis și este exilat într-un colț îndepărtat al imperiului. Ani buni mai târziu povestea s-a schimbat. Theodosius a realizat că aliații săi sunt o primejdie foarte mare. Atunci când Tomisul a avut din nou probleme din cauza lor, Theodosius a apelat la singura soluție existentă: l-a rechemat pe Gerontius, l-a numit din nou comandant al Gărzii Tomisului și i-a reînapoiat averea și posesiunile. Romanul a continuat să aperre cetatea mulți alți ani și a făcut numeroase alte acte de vitejie. A murit de moarte bună la Tomis, fiind stimat și iubit de concetățeni, ca un adevărat erou în viață.
