Politic

George Șișcu: Voi continua să sprijin toate proiectele județului și ale Municipiului Tulcea care țin de relația cu administrația centrală

Deputatul George Șișcu a discutat despre provocările pe care le-a întâmpinat edilul orașului Tulcea de la preluarea mandatului dar și depre realizările acestuia de până acum. Deputatul vorbește și despre faptul că Ștefan Ilie și-a asumat și misiunea de a reface legătura dintre administrația locală și cetățean, prin dialog. În plus, despre activitatea sa, Șișcu menționează că merge săptămânal în ministerele de resort pentru a urgenta proiectele care au un parcurs birocratic infernal. 

”S-au împlinit zilele trecute doi ani de zile de când colegul meu, Ștefan Ilie, a preluat mandatul de Primar al Municipiului Tulcea. Au fost doi ani grei, provocatori, marcați atât de pandemia covid 19, cât și de pandemia subdezvoltării.
Ștefan știa din momentul în care s-a înscris în cursa electorală din 2020 la ce se înhamă. Știa că va urma să înfrunte o încrengătură de interese financiare și politice care îi va zădărnici de la bun început toate inițiativele de reformare și de repunere a Municipiului pe calea dezvoltării. Mă bucură să văd că, la doi ani de la depunerea jurământului în funcția de Primar nu numai că nu s-a dat bătut, dar a pornit curajos șantiere în tot orașul, a început să atragă fonduri europene și guvernamentale consistente și trăiește, cum s-ar spune, fiecare zi de mandat ca și cum ar fi ultima. Adică fără frică. Crede în proiectele pe care le implementează și se bazează pe o echipă astăzi cu care le poate implementa.
Sigur că transformarea orașului într-un imens șantier provoacă disconfort și proteste. Mă întreb însă cine a reușit măcar să-și zugrăvească o cameră din apartament fără să mute vreun obiect de mobilier de la locul lui? În cazul orașului Tulcea, totul e de făcut: reabilitarea rețelei de apă și canal, asfaltarea drumurilor, realizarea de parcări, refacerea locuri de joacă și tot așa… Nu poți să construiești pe un fundament sănătos și să dai o imagine demnă de secolul pe care îl trăim unui oraș ținând putregaiul la dospit pe sub covorul asfaltic nou.
Ștefan Ilie și-a asumat și misiunea de a reface legătura dintre administrația locală și cetățean, prin dialog. Nu s-a ferit de critici, ba, mai mult decât atât, a învățat din acestea și le-a folosit pentru a îmbunătăți activitatea serviciilor publice din subordinea Primăriei. Și nu mi se pare deloc puțin lucru.
În ceea ce mă privește, voi continua să sprijin toate proiectele județului Tulcea și ale Municipiului Tulcea care țin de relația cu administrația centrală – atât ca Deputat al partidului care are conducerea Guvernului României, prin Premierul Nicolae Ciucă, cât și ca membru al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților. Mă aflu săptămânal la București și merg în ministerele de resort pentru a urgenta proiectele care au un parcurs birocratic infernal, așa cum se întâmplă încă în România. Merg la Ministerul Transporturilor pentru proiectele drumurilor expres Brăila-Tulcea și Tulcea-Constanța și a noii centuri ocolitoare a Municipiului Tulcea.
Fondurile guvernamentale sau europene nu cad din cer, noi suntem într-o competiție directă cu toate județele și comunitățile din România pentru aceleași resurse totuși limitate. Din acest motiv contează ca Tulcea să aibă o echipă politică unită și eficientă, așa cum suntem noi, echipa PNL Tulcea. Trebuie să ne asigurăm că fiecare leu guvernamental sau euro din fonduri nerambursabile care ni se cuvine va fi și primit! Sunt încrezător în ceea ce poate face această echipă pentru Municipiul Tulcea și pentru întreg județul!
Mult succes, Ștefan Ilie! Mult succes tuturor primarilor noștri, consilierilor locali și județeni în misiunea de a dezvolta Tulcea”, a transmis George Șișcu. 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top