Politic

George Șișcu la Kiev: În vremuri atât de tulburi precum acestea, cel mai important este să nu ne pierdem busola

Deputatul George Șișcu participă zilele acestea la cea de-a 62-a Sesiune Plenară a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), desfășurată în aceste zile la Kiev, Ucraina. Deputatul a subliniat importanța unității în vremuri de criză și a evidențiat faptul că, în ciuda provocărilor actuale, este esențial să nu ne pierdem direcția.

„Mă aflu la Kiev, unde în aceste zile se desfășoară cea de-a 62-a Sesiune Plenară a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). Evenimentul era programat să se desfășoare în capitala Ucrainei de mult timp, și iată că ne aflăm astăzi aici, în ciuda tuturor dificultăților. Este un semnal important pe care îl dăm astfel întregii comunități internaționale.

În vremuri atât de tulburi precum acestea, cel mai important este să nu ne pierdem busola. Să înțelegem că a fi împreună, cum e cazul țărilor membre ale APCEMN, este preferabil agendelor separate ori ascunse ori vrajbei. Este cu totul excepțională această realitate ca două membre ale unui organism de cooperare să fie în stare de conflict armat.

Adunarea Plenară se desfășoară în sediul Radei Supreme a Ucrainei, cu măsurile de securitate aferente unei situații de război. Sirenele răsună continuu, dar în Kiev oamenii au învățat să își continue viața și în aceste condiții.

Mâine vor avea loc și alegeri pentru funcțiile de conducere și am încredere că România va obține o meritată funcție de vicepreședinte pentru unul dintre delegații țării noastre”, a transmis deputatul tulcean.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top