Politic

George Șișcu, în vizită prin județ: Se vede mâna omului gospodar în comuna Casimcea

Deputatul George Șișcu efectuează o serie de vizite în comunitățile tulcene unde discută cu cetățenii și cu reprezentanții autorităților locale. Deputatul a vizitat deja comunitățile din Stejaru și Isaccea, iar joi a ajuns la Casimcea.

„Am ajuns ieri în comuna Casimcea, localitate care se schimbă în bine de la an la an. Pe domnul primar Gheorghe ŢILINCĂ l-am prins pe picior de plecare într-un scurt, dar binemeritat concediu, şi am vorbit despre proiectele derulate în comună prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, pe care a reușit să le acceseze.
Este vorba despre proiecte în valoare totală de aproximativ 40 milioane de lei, care vizează asfaltarea unor drumuri comunale, extinderea reţelei de canalizare, precum şi amenajarea de trotuare şi rigole pentru scurgerea apelor pluviale.
Se vede mâna omului gospodar în comuna Casimcea. În toate cele şase sate ale localităţii lucrurile se schimbă permanent, iar locuitorii comunei cu care am discutat sunt mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Gigi Ţilincă, după cum îi spun oamenii din sat, conduce primăria Casimcea din anul 2004 şi a reuşit să formeze o echipă ambiţioasă, fiind în permanenţă sprijinit de consilierii locali. A schimbat radical imaginea comunei, iar exemplul său este unul de urmat!
O echipă liberală puternică în slujba tulcenilor”, a declarat George Șișcu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top