Politic

George Șișcu, Deputat PNL de Tulcea: Preocuparea noastră este să reclădim economia și să salvăm locurile de muncă!

Parlamentarul tulcean George Șișcu dezbate într-o declarație politică dorința unora de a întreține confuzia în această perioadă de pandemie ce iau în derâdere boala sau lansează tot felul de speculații. Deputatul consideră că pandemia ar trebui să ne facă pe toți mai responsabili, mai curajoși, ba chiar mai inovativi.

În ultimele săptămâni s-au înmulțit dezbaterile și polemicile în spațiul public cu privire la evoluția pandemiei de Covid-19 în țara noastră. E și firesc să se întâmple acest lucru, câtă vreme nu toți gândim la fel, iar România este o țară democratică în care ne exprimăm liber punctele de vedere.

Putem polemiza, inclusiv politic, pe tema oportunității ridicării restricțiilor. Unii spun că ar trebui ca autoritățile să acționeze mai curajos și să ardem etapele, astfel ca de la 1 iunie să ne întoarcem la viața de dinainte. Alții sunt ceva mai sceptici și invocă faptul că relaxarea este prea bruscă și că riscăm să stricăm ceea ce cu greu am construit în ultimele două luni și jumătate.
Evident că există suficiente argumente de ambele părți, dar cei care ar trebui întrebați și ascultați cu atenție sunt specialiștii. Medicii și epidemiologii știu cel mai bine să interpreteze cifrele pe care Institutul Național de Sănătate Publică le livrează în fiecare zi la ora 13.00.

Însă, din păcate, constatăm o zumzăială în creștere pe subiecte ridicole, fără nici o relevanță, pe care forțe interesate încearcă să le aducă în prim plan. Am asistat zilele trecute la acea provocare evidentă de la intrarea în supermarket-ul din Capitală. Vedem mai nou cum unii oameni (inclusiv un șef de consiliu județean din Moldova) încearcă să acrediteze ideea că purtarea măștii e un moft și că ar trebui să renunțăm la acest obicei.

Asemenea acte de bravură nu-și au locul și nici rostul. Un termometru doar măsoară temperatura corpului, nu poate fura date personale. Purtarea unei măști medicale este una dintre măsurile de prevenție menite să limiteze transmiterea infecției.

Cei care iau în derâdere boala sau lansează tot felul de speculații ar trebui să meargă într-un spital, într-o secţie de terapie intensivă şi să stea de vorbă cu oamenii bolnavi.

Pandemia ar trebui să ne facă pe toți mai responsabili, dar și mai curajoși, ba chiar mai inovativi. Avem de reclădit economia și de salvat sute de mii de locuri de muncă. Asta ar trebui să fie preocuparea noastră principală, nu fumigenele aruncate fără rost care n-au alt scop decât să întrețină confuzia!

George Șișcu
Deputat PNL de Tulcea

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

To Top