În contextul sărbătoririi Zilei Europei, declarația deputatului George Șișcu privind evoluția economică a României în ultimii ani ne aduce în atenție importanța Uniunii Europene și a valorilor pe care le împărtășim ca membri ai acestei comunități. Deși România a făcut progrese semnificative de la aderarea sa la blocul comunitar în 2007, există încă provocări și amenințări la adresa valorilor noastre comune, cum ar fi creșterea extremismului și populismului. Deputatul consideră că în acest context, este necesar ca România să își asume un rol activ și responsabil în consolidarea UE și promovarea valorilor europene atât în cadrul țării noastre, cât și în relațiile cu țările vecine.
„Cum arăta România anului 2007? Cu siguranță mult mai cenușie și mai puțin dezvoltată decât astăzi. PIB-ul țării ajungea atunci la 123,7 miliarde de euro. Anul aceasta va depăși 300 de miliarde de euro, mai mult decât dublu față de momentul aderării noastre la blocul comunitar.
Ne-a rezolvat Uniunea Europeană toate problemele? Cu siguranță, nu! Pentru că asta ține în primul rând de noi. Ne-a pus bețe în roate UE? Ne-a oropsit? Poate doar pentru cei în mintea cărora calea spre prosperitate înseamnă oprimare, în loc de libertate. Avem toată libertatea de a ne construi fix țara din mințile și sufletele noastre. O țară mândră europeană.
Astăzi, de Ziua Europei, este momentul să reflectăm asupra valorilor și obiectivelor comune pe care le împărtășim în calitate de membri ai Uniunii Europene. Dar, în același timp, trebuie să fim conștienți de provocările și amenințările cu care se confruntă UE astăzi. Creșterea extremismului, dezinformării și populismului în multe țări este o amenințare la adresa valorilor noastre comune și a funcționării blocului comunitar. Iar aceste amenințări sunt astăzi, aici, cu noi, și în România.
Da, trebuie să fim uniți și să ne angajăm să consolidăm UE și valorile sale fundamentale. România trebuie să fie un partener activ și responsabil în această misiune. Trebuie să ne implicăm mai mult în procesul decizional al UE, să contribuim la construirea unei Uniuni Europene mai puternice și să promovăm valorile europene în cadrul țării noastre și în relațiile noastre cu țările vecine”, a transmis George Șișcu.