Politic

George Niculescu, candidat PNL Constanța pentru o funcție de senator, are proiecte concrete pentru scăderea prețului la energie și dezvoltarea afacerilor

George Niculescu este unul dintre cei mai buni experți în domeniul energiei pe care îi are județul Constanța. După ce a muncit numai în mediul privat, a fost numit, anul trecut, prefect al județului Constanța, iar acum candidează din partea Partidului Național Liberal pentru un post de senator. Este pe poziția a doua pe listă, un loc eligibil.

„Preocuparea mea constantă, chiar și înainte de a fi prefectul Constanței, este domeniul energiei. Am terminat un MBA în afacerile cu energie. Am avut oportunitatea să învăț de la manageri de succes din companii atât de stat, cât și private. În Parlamentul României, domeniul energiei va continua să fie obiectul meu de interes.”, spune George Niculescu.

Acesta subliniază că domeniul energiei este foarte prezent în județul Constanța, unde se află singura centrală nucleară din România, care produce 1.400 megawați din cele două reactoare, în momentul de față, adică circa 20% din necesarul energetic al României. Recent, Ministerul Economiei a semnat, cu Statele Unite ale Americii, un memorandum pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și pentru retehnologizarea reactorului 1, o investiție estimată la 8 miliarde de dolari. Avem, de asemenea, cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei, dar și alte nenumărate capacități de energie din surse regenerabile mai mici. Nu trebuie nicidecum uitate gazele din Marea Neagră și proiectele offshore, dar nici faptul că Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră își are sediul în Constanța.

„Vorbim despre investiții istorice în județul Constanța, în domeniul producerii energiei. Evident, va trebui să creștem capacitatea de transport a energiei. Tot sistemul energetic din sistemul Constanța va avea nevoie de investiții pentru că, pe de o parte, vom produce foarte multă energie electrică, iar partea mai industrializată a economiei se află în vest, și, în aceste condiții, capacitatea de transport trebuie întărită. Nu este suficient să producem mai multă energie, dacă nu poate fi livrată acolo unde ai consum. De obicei, transportul pe distanțe mari înseamnă pierderi, care sunt înregistrate de companiile naționale de transport. Sunt lucruri care se pot îmbunătăți”, spune George Niculescu.

Gazele din Marea Neagră, o oportunitate

În ceea ce privește gazele din Marea Neagră, George Niculescu atrage atenția asupra importanței pentru economie, dar și a piedicilor pe care le-a pus Guvernul PSD. De pildă, prin ordonanța de urgență 114 din 2018, care a bulversat complet piața.

„Am scris atunci câteva articole prin care atrăgeam atenția că aceste intervenții brutale asupra legislației în vigoare, prin introducerea unei taxe suplimentare de 2% din cifra de afaceri, destabilizează domeniul și alungă investitorii. În decembrie, când toate bugetele sunt încheiate, introduci o taxă de 2%, iar destinația banilor este Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei, care este în subordinea Parlamentului și al cărei rol nu este să facă profit. Au fost decizii fără sens. Rolul parlamentarului este și acela de a apăra o lege care este bună și funcționează.”, spune George Niculescu.

În opinia sa, extragerea gazelor din Marea Neagră „este o oportunitate pentru economia României”.

„Gazele naturale din Marea Neagră vor ajuta și județul Constanța. Îmi doresc ca acestea să intre în economia județului și a României, să exportăm produse finite care au o valoare adăugată foarte mare. Când ai o sursă de alimentare ieftină și la îndemână, depinde și de noi, constănțenii, de oamenii de afaceri, să vedem oportunitățile și să investim”, conchide candidatul PNL Constanța pentru o funcție de senator.

Prefect și expert în energie

George Niculescu a fost prefect al județului Constanța în perioada decembrie 2019 – octombrie 2020. Este absolvent al Facultății de Drept, profilul Științe Juridice, din cadrul Universității Ovidius din Constanța. Are un master în Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Domeniul Energiei, la Academia de Studii Economice din București. Este auditor intern pentru sisteme de management al energiei conform ISO 500001:2001, dar și manager pentru sisteme de management al energiei ISO 50001, certificat de TUV Thuringen Germania prin Academia de Studii Economice București.

Comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Constanța
Executat de Dezvăluiri.ro – portal: www.dezvaluri.ro
Mandatar financiar-cod AEP 11200025

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top