Politic

Forța Dreptei Constanța va strânge semnături pentru ca 30 % din plaje să rămână libere

Reprezentanții partidului Forța Dreptei din Constanța anunță că vor demara, de săptămâna aceasta, o acțiune pe stradă de strângere de semnături pentru susținerea în Parlament a inițiativei legislative prin care 30% din plajele litoralului să redevină libere pentru constănțeni și pentru turiști.

“Având în vedere declarațiile iresponsabile de miercuri ale ministrului Mediului Tanczos Barna, în care a susținut că <exploatarea plajelor trebuie să fie făcută de companiile private>, excluzând total posibilitatea ca acestea să nu aibă administratori privați, considerăm că glasul constănțeanului trebuie să se facă auzit mult mai puternic în Parlament.

Aflat pe litoral, ministrul Mediului s-a făcut că nu a auzit de inițiativa „plaje libere pentru constănțeni”. Mai mult, el a vorbit doar despre licitațiile pe care vrea să le desfășoare cât mai repede anul viitor, la care să participe doar agenți economici.

Vor să le facă pe repede înainte, ca nu cumva să intre proiectul nostru, al celor de la Forța Dreptei Constanța, în dezbaterile Parlamentului! Și astfel, haosul de care avem parte în fiecare an în sezonul estival, să se continue și să se amplifice, “ a declarat deputatul formațiunii Forța Dreptei de Constanța, Bogdan Bola.

 

“Trebuie să fim singurul administrator, să gândim împreună cu administrațiile locale viitorul și, după aceea, exploatarea pe care trebuie să o facă COMPANIILE PRIVATE, conform regulilor stabilite prin PUZ și prin contractele de închiriere” a declarat ministrul Tanczos Barna cu ocazia vizitei sale la Constanța.

 

“Deci scopul lor este clar – licitații și închiriat totul pe plajele noastre! Acest ministru se face, din nou, că nu știe că și administrațiile locale s-au săturat de regulile prost gândite în birourile celor de la București și că vor să ofere plaje libere de contracte de închiriere constănțenilor din comunitățile limitrofe Mării.

Ce am propus noi, în inițiativa legislativă depusă în Parlament, este simplu: plaje fără contracte de închiriere, fără șezlonguri și umbrele plătite, fără construcții care să acopere nisipul; să fie montate obligatoriu dușuri, toalete publice și coșuri de gunoi; să se poată monta rampe de acces pe plajă și în Mare pentru persoanele cu dizabilități; să poți să practici sporturi pe plajă așa cum se făcea odinioară,” spune Bogdan Bola.

 

Tot Bola a mai spus că: „Pe scurt, să oferim o ALTERNATIVĂ pentru cei care nu vor să plătească pentru „privilegiul” de a se bucura de mare, soare și nisip. Practic, ne dorim să aducem normalitatea pe litoralul nostru, așa cum era cândva.

Dar se pare că domnul ministru Tanczos Barna are o altă părere și vrea doar să facă bani pe spinarea românilor. Cum? Organizând multe licitații și negând dreptul românilor de a avea un litoral așa cum aveam odinioară, așa cum aveam înainte de a începe unii să facă ce vor din el.

El vrea ca toate plajele să fie date către operatori privați, obligându-ne să „jucăm” doar după reguli impuse de alții, la care noi nu vom avea ce comenta apoi, crezând că vom sta impasibili și vom ridica din umeri neputincioși.

Acestea sunt motivele pentru care vom ieși în stradă și vom strânge semnături pentru susținerea acestei inițiative – Plaje libere pentru constănțeni – și le vom depune în sprijinul ei în comisiile Parlamentului. Cei de „sus” mizează pe faptul că vom tăcea din gură și că vom fi simpli spectatori la toate aceste mizerii, dar se înșeală.”

În consecință, reprezentanții Forța Dreptei din Constanța  susțin că, în săptămânile ce urmează, vor merge prin toate cartierele Constanței, dar și în alte localități de pe litoral, pentru a strânge aceste semnături.

 

“Ne dorim și sperăm să ne fiți aproape, să ne sprijiniți în inițiativa noastră de a combate măsurile aberante propuse de acest ministru (care numai al Mediului nu este) Tanczos Barna. Constănțenii merită să aibă plaje cu adevărat publice”, conchide Bogdan Bola.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top