Ancheta

FILIERA de contracte a fostului PRIMAR vopsit în VLOGGER de sufragerie

Se așează confortabil pe canapeaua de piele din sufragerie, în fața bibliotecii cu cărți îmbrăcate în piele, dispuse ca la expoziție, (precum bibelourile de sticlă în formă de peștișori de pe vremea comunismului), ce par a nu fi fost deranjate de nimeni de mult timp. Pornește camera video și se lansează un tir de acuzații împotriva administrației locale din Hârșova. În general, din discursurile lui nu lipsesc sintagme precum „abuzuri și infracțiuni”, „corupt”, „abuziv”, „golănii tehnico-juridico-financiare” etc.

Nu, nu este vorba despre vreun tânăr vlogger în luptă cu politicienii vremii, ci de fostul primar al orașului Hârșova, Ionel Chiriță, ajuns în pragul pensionării.

După ce, în 2008, a pierdut alegerile pentru Primăria Hârșova, obișnuit să fie la butoane, Ionel Chiriță s-a înșurubat în conducerea Asociației Orașelor din România (AOR), pe funcția de Președinte Executiv, funcție în jurul căreia și-a construit o rețea de afaceri cuplată la fondurile primăriilor.

Președinte executiv la o asociație a orașelor, deși NU mai este primar de 11 ani

Deși AOR este, conform statutului, o organizație apolitică, iar Chiriță ocupă o funcție executivă, remunerată, ce pare creată pentru el (să nu uităm că distinsul vlogger nu mai e primar de 12 ani!), Ionel Chiriță face politică și îi atacă public pe membrii AOR pe care ar trebui să îi reprezinte!

Conform Fișei Postului, lui Chiriță i-au fost delegate aproape toate atribuțiile de către președintele AOR, inclusiv cea de ordonator de credite.

Prima întrebare care ne-a venit în minte este de ce Ionel Chiriță deține o astfel de funcție la o asociație care reprezintă primăriile de orașe, dacă el NU mai este primar. Am verificat la organizația similară, Asociația Municipiilor din România și am aflat că aceasta este condusă de Robert Negoiță, Primarul Sectorului 3, iar președinte executiv este tot un primar, edilul din Oradea, Ilie Gavril Bolojan.

Am mai aflat, studiind Procesul Verbal din august 2015 al Consiliului Director al AOR că, deși Chiriță nu mai este primar, și-a asigurat un salariu de primar de municipiu.

Am aflat de pe siteul AOR că președintele executiv are biroul la Hârșova, fără însă a fi menționată vreo adresă. Probabil pentru că biroul este la dânsul în sufragerie sau, așa cum spun unele surse, în același sediu unde funcționează PNL Hârșova. Oare AOR îl plătește pe Ionel Chiriță pentru postările de pe Facebook în care atacă administrația locală din Hârșova (unele dintre ele la ore din timpul programului obișnuit de lucru).

Și-a împins și fiul în scăldătoare

Ca orice tată iubitor, Ionel l-a împins în scăldătoare și pe fiul său, Chiriță Dragos Cătălin, care a devenit formator în cadrul cursurilor de perfecționare organizate de AOR (ultimul fiind la Constanța, în colaborare cu Oficiul Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară).

De asemenea, AOR a accesat mai multe proiecte europene, dar nu se știe pe ce criterii a ales primăriile cu care să colaboreze.

Chiriță colaborează foarte bine cu primăriile și în interes personal, prin cele două firme pe care le controlează, folosindu-se de funcția de la AOR, care îl pune în contact nemijlocit cu toți primarii de orașe din România.

Asociat cu un om de afaceri căruia îi dăduse de la Primărie contracte de 300 miliarde lei vechi

După ce a pierdut funcția de primar, Chiriță a pus-o de o firmă tocmai cu omul de afaceri Negoiță Constatin din Slobozia, căruia îi dăduse de la Primăria Hârșova contracte de 200 miliarde lei vechi, între 2004 și 2008, după cum scriu jurnaliștii de la Ziua de Constanța.

Firma se numește Info Curier Brașov, și îi are ca asociația, conform Registrului Comerțului, pe Ionel Chiriță (30%), Iuria Ionuț Vasile (35%) și Negoiță Constatin (35%).

Info Curier Brașov are ca domeniu principal „Activităţi de editare a revistelor şi periodicelor” și a preluat de la fostul editor brandul Revista Română de Administrație Publica (RRAPL), împreună cu echipa redacțională.

200 de aleși din România, înșelați. Chiriță nu neagă, dar spune că nu știe ce se întâmpla în propria firmă

Conform publicației „Ziar de Bistrița”, aproape 200 de aleși din România, printre care și primarii de Roman și Târgu-Neamț, ar fi fost înșelați cu câte 1.200 de dolari de reprezentanții Revistei Române de Administrație Publică, care le-a luat banii promițându-le că-i duc la specializare în SUA. Publicația citată spune că printre păcăliți ar fi și președinți de Consilii Județene sau angajați din Prefecturi.

„Am citit în presă despre aceste lucruri, dar nu știu cum s-a ajuns în această situație. Nu am nicio implicare și deci nu cunosc detalii. Știu că societatea care edita revista se află în lichidare, eu însumi înscriindu-mă la masa credală pentru a-mi recupera sumele pe care societatea mi le datorează. Probabil că și celelalte <persoane păcălite> au depus cereri de recuperare a sumelor de care spuneți. Cred că detalii despre cele pe care le menționați pot fi date numai de cei care s-au ocupat de aceste deplasări”, ne-a transmis Chiriță, încercând să sugereze că nu știe ce se întâmpla în propria firmă.

Premii de excelență în campania electorală? De fapt, primarii s-au premiat singuri

Sc Info Curier și revista RRAPL au generat un scandal public acordând premii de excelență unor primari în campaniile electorale, după criterii dubioase. Unul dintre asociații SC Info Curier, Ionuţ Iuria (fost consultant al PSD Braşov), a recunoscut pentru publicația băcăuană „Deșteptarea” că primarii s-au premiat, de fapt, singuri: „Această competiție a fost pe bază de înscriere. Am transmis tuturor primăriilor o scrisoare prin care le-am specificat că vrem să organizăm acest eveniment și le-am transmis o fișă de înscriere. După ce s-au înscris, le-am transmis și un formular care face referire la toate competențele administrației publice locale. Ei trebuiau să completeze ce proiecte au avut. Nu am verificat aceste proiecte și am specificat că responsabilitatea completării fișei le revine celor care au completat fișa. Deci, nu am verificat aceste proiecte. Imaginați-vă că sunt primari care au completat zeci de pagini”.

Îndrăgostit de politică și de fonduri publice. Contracte de 30 milioane euro

Celălalt asociat al lui Chiriță din SC Info Curier, Constatin Negoiță, este un bun exemplu despre cum politica și marile afaceri pot coexista armonios. Născut în Slobozia, Negoiță a înțeles perfect oportunitatea nou creată după căderea comunismului și s-a înscris în FSN, fiind ales în funcția de consilier județean la Ialomița din partea acestei formațiuni, pentru perioada 1992-1996. Între 1996 și 2000, Negoiță a fost consilier USD, iar în perioada 2000-2004, consilier PDSR.

Chiar dacă s-a retras din politică, firma lui Negoiţă (Concivic SRL din Slobozia) a rămas un sponsor de nădejde în campaniile electorale ale PSD, fără nicio legătură, desigur, cu contractele uriașe pe care le-a avut cu instituții publice. .

Concivic SRL are ca domeniu de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale și a adunat o colecție impresionantă de contracte cu autorități publice centrale, județene și locale, în valoare totală de aproximativ 30.000.000 de euro, potrivit ziarului Replica.

Jucăria de atras fonduri publice a Familiei Chiriță

După ce firma din Brașov a intrat în faliment, Familia Chiriță și-a construit o „jucărie” proprie pentru afacerile cu primăriile. Este vorba de Sc Partener APL Management, o firmă înregistrată în anul 2017, cu sediul social în Bucureşti, Sectorul 3, cu obiect principal „Activităţi ale tur-operatorilor”.

La SC Partener APL Management, asociați sunt soția lui Chiriță, Nicoleta, cu 20% și fiul, Dragoș Cătălin, cu 80%. Deși nu apare în acte, într-un comunicat al firmei sale de casă, Ionel Chiriță este menționat ca „președinte”, iar pe site-ul de promovare, ca „titular al mărcii”. Mai mult decât atât, datele lui de contact sunt aceleași cu cele de pe site-ul AOR.
Activitățile cu care se laudă pe site firma familiei Chiriță ne arată foarte clar cum afacerile gravitează în jurul primăriilor („APL” din numele firmei este, de fapt, abrevierea pentru „Administrații Publice Locale”):

Cursuri de formare și perfecționare (pentru primari și funcționari din primării) și activități de team building

Insigne și legitimații pentru aleșii locali

Cazări în București (pentru aleșii locali din provincie care bat pe la ușile ministerelor sau ale altor instituții centrale)

Târguri și expoziții

Steaguri, felicitări, calendare (pentru primării)

Servicii de consultanță în management

Mihai Răzvan ROTARU

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top