O delegație a Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării a participat joi, 20 ianuarie 2022, la o întâlnire organizată la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pe tema problemelor cu care se confruntă sectorul pescăresc din Delta Dunării în momentul actual.
Sesiunea de lucru se înscrie în seria de întâlniri care au fost organizate în ultima perioadă pentru dezbaterea draftului de ordin de prohibiție pentru anul 2022, document referitor la care reprezentanții organizațiilor pescărești și-au manifestat o serie de nemulțumiri și au înaintat un set de propuneri către ANPA și ARBDD.
La întâlnire au participat: Robert-Eugen SZEP – secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Silviu FEODOR – deputat, membru al Grupului parlamentar al minorităților naționale, Roxana IONESCU – director adjunct al Direcției Biodiversitate în cadrul Ministerului Mediului, Dan VERBINA – președinte al Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării, Mihai LEONOV – reprezentant al Comunității Rușilor Lipoveni din România, Cătălin BALABAN și Vasile ANTON – reprezentanți ai Asociației de Pescari Golovița din Jurilovca.
„Sper că această întâlnire a evidențiat cât este de necesar dialogul real între locuitorii Deltei și instituțiile care ar trebui să ne reprezinte. În definitiv, ceea ce ne dorim noi este ca deciziile care se transmit către București și care ne afectează viața și activitatea să nu mai fie luate în birouri închise, fără o înțelegere elementară a problemelor cu care ne confruntăm zi de zi.
Vedem că restricțiile se înmulțesc an de an în Deltă. Ar fi bine ca ele să fie analizate de oameni care cunosc realitățile acestui teritoriu, care înțeleg viața locuitorilor și care își asumă responsabilitatea de a identifica și măsurile compensatorii de sprijin pentru sectoarele de activitate din Deltă, corespondente fiecărui set de măsuri limitative propus. Pentru că o Deltă Vie înseamnă o Deltă locuită, iar asta presupune atenție la nevoile sociale ale oamenilor care trăiesc aici.
Salut deschiderea la dialog a reprezentanților Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – este un semn de normalitate și de cooperare de care avem atât de multă nevoie” a declarat Dan VERBINA – președintele FOPPDD.
„Activitatea de pescuit trebuie sprijinită, fiind o unică sursă de venit a unei categorii de populație, în mod deosebit în arealul Deltei Dunării. Pentru aceasta, este nevoie de politici și strategii adecvate, astfel încât să fie protejate ecosistemele și, în același timp, să fie asigurată posibilitatea practicării pescuitului tradițional.
Vreau să evidențiez deosebita deschidere și înțelegere din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, unde astăzi, în cadrul întâlnirii de lucru cu secretarul de stat, dl. Robert-Eugen Szeb, au fost discutate posibilități de reglementare în acest domeniu” a declarat Silviu FEODOR – Deputat, membru al Grupului parlamentar al minorităților naționale.
(sursa foto – Facebook – Asociația Delta Dunării)