Fără categorie

Eurodialog cu studenții

Departamentul pentru Afaceri Europene al Guvernului României, în parteneriat cu Biroul de Informare al Parlamentului European vă invită la dezbaterea „Eurodialog cu studenţii”, care va avea loc în data de 28 ianuarie 2011 la Centrul Infoeuropa, din Calea Victoriei nr. 88, sector 1, Bucureşti, începînd cu ora 11.00.

Pe parcursul celor două ore de prezentări şi discuţii vor fi dezbătute temele „Priorităţile preşedinţiei ungare a UE” şi „Drepturile fundamentale în Uniunea Europeană – Initiaţiva cetăţenească”, iar invitaţii sunt domnul eurodeputat Adrian Severin, excelenţa sa, domnul Füzes Oszkár, ambasador extraordinar şi plenipotenţial al Ungariei în România, alături de domnul ministru Bogdan Mănoiu, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene.

La eveniment vor participa studenţi şi profesori universitari de la facultăţile de profil din Bucureşti, precum şi reprezentanţi mass-media

Departamentul pentru Afaceri Europene în parteneriat cu Biroul de Informare al …

Departamentul pentru Afaceri Europene în parteneriat cu Biroul de Informare al Parlamentului European în România au demarat în anul 2009 seria de evenimente „Eurodialog cu studenţii” care a reunit studenţi de la universităţi de profil, profesori universitari şi reprezentanţi români în Parlamentul European.

În urma aprecierilor înregistrate cu privire la formatul şi utilitatea acestei serii de evenimente, Departamentul pentru Afaceri Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European au decis continuarea şi în 2011 a acestui demers, cu noi dezbateri ce abordează teme de actualitate în UE şi relevante pentru România.

În dorinţa unei cât mai bune colaborări, vă rugăm să ne contactaţi pentru detalii suplimentare la telefoanele 021.315.34.70, 0752 196 139, sau e-mail: [email protected]. 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top