Președintele Asociației Comunelor din România (AcoR) Filiala Tulcea, Eugen Ion, a vorbit într-o postare pe Facebook despre necesitățile de investiții, în raport cu fondurile alocate recent prin Programul Anghel Saligny. Eugen Ion a apreciat că doar pentru apă și canalizare, nevoile comunelor din Tulcea erau de două ori mai mari față de sumele alocate. Președintele ACoR Tulcea i-a felicitat pe primarii care au reușit să obțină fonduri și și-a exprimat încrederea că proiectele vor fi realizate în viitor din alte surse de finanțare.
“Felicitări tuturor primarilor tulceni care au reușit să obțină pentru comunitățile lor finanțările aprobate săptămâna trecută prin programul Anghel Saligny.
Ca președinte al Asociației Comunelor din România, filiala Tulcea, știu că nu a fost deloc ușor să obținem aceste finanțări. Mai ales pentru că fondurile alocate erau fixe, iar nevoile comunităților din județ sunt mult mai mari.
Ca să înțeleagă toată lumea, alocarea prin Anghel Saligny a fost, de la început, una fixă. Tot județul Tulcea nu putea primi finanțări care să depășească suma totală de 1.063.371.387,19 de lei. Așa a ieșit la împărțire, că beneficiem și de 19 bani. Pe care, cred, îi vom folosi, că avem nevoie de toți.
Nevoile noastre, ale comunităților din Tulcea, sunt mai mari, mai ales pe partea de alimentare cu apă și canalizare. Aproape 37% din populația județului nu are acces la rețele de alimentare cu apă sau de canalizare. Proiectele depuse de către primăriile din județul Tulcea ajungeau la o valoare de 2.197.199.641 de lei. Dublul sumei alocate județului nostru de la bun început. Dar am încercat.
În Jurilovca, de exemplu, aveam nevoie de mult mai mulți bani pentru a finaliza toate proiectele legate de apă, canalizare și drumuri. Și știu că toate localitățile aveau nevoie de mai mulți bani, știu că au rămas proiecte neaprobate iar altora li s-a micșorat considerabil bugetul cerut.
Dar trebuie să ne descurcăm cu ceea ce avem și, mai ales, trebuie să ne onorăm angajamentele față de comunitățile noastre. Mai sunt finanțări care ne așteaptă, mai este multă muncă de făcut, dar asta este, până la urmă, treaba noastră de aleși ai comunităților.
Spor la treabă tuturor!”, a transmis Eugen Ion.