Astăzi, 10 noiembrie 2010, începând cu ora 11.00, la Casa de Cultură ”Pontus Euxinus” Năvodari , a avut loc lansarea proiectului “Investeşte în viitorul tău”, de către Grupul Şcolar “Lazăr Edeleanu” Năvodari.
Prezentarea a fost făcută de către directorul Liceului Lazăr Edeleanu, Ionaşcu Ionel, fiind prezenţi la eveniment atât inspectori şcolari, profesori ai liceului, elevi, cât şi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza Oraşului Năvodari. Proiectul îşi propune promovarea şi dezvoltarea parteneriatului cu agenţii economici prin participarea elevilor la stagii de pregătire practică în întreprinderi, în vederea creşterii relevantei rezultatelor practice dobândite de elevii din învăţământul profesional si tehnic la locul de muncă şi facilitarea tranziţiei de la scoală la viaţa activă. Sunt vizate creşterea abilităţilor practice pentru 180 elevi din învăţământul profesional şi tehnic pentru a fi mai bine pregătiţi pentru piaţa muncii, creşterea calităţii stagiilor de practică, elaborarea şi implementarea de materiale suport, creşterea interesului pentru angajare a absolvenţilor.
Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni, începând cu 1 octombrie 2010. Rezultatele anticipate ale proiectului:180 elevi participanţi la instruire-tranziţia de la şcoală la viata activă, un parteneriat activ şi eficient cu agenţii economici locali, materiale suport pentru stagiile de pregătire practică, dezvoltarea bazei materiale a şcolii.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea resurselor Umane 2007-2013 si are o valoare totală de 1.114.298,25 lei, din care 1.092.012,29 lei asistentă financiară nerambursabilă.
Primarul Matei a declarat: “Oraşul are depuse mai multe proiecte pe mai multe axe, de la infrastructură şi până la cultură. Astăzi vorbim despre un proiect cultural, cam 11 miliarde lei vechi. Sunt bani care vor veni în Oraşul Năvodari. Îi mulţumesc directorului Ionaşcu, meritul cel mai mare este al dumnealui, beneficiar este Oraşul Năvodari, elevii oraşului, viitorii lucrători.
Ştim cu toţii că sistemul naţional de învăţământ nu este conform cu standardele cerute de practică. Toţi vor să se facă psihologi, avocaţi, economişti, dar mai putini vor să lucreze în economia reala, noi asta vrem sa facem.
Avem un parteneriat privat, între Liceul Lazăr Edeleanu din Năvodari şi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în oraş.
Copiii vor face practică în întreprinderile de pe raza oraşului Năvodari. Piaţa muncii are nevoie de acele meserii tradiţionale“ , a precizat Primarul Oraşului Năvodari, Matei Nicolae.
