Exclusiv

Editura EST înşeală traducătorii

Samuel Tastet s-a profilat pe ţepe

Ce se ascunde dincolo de coperţile frumoase ale cărţilor publicate la unele edituri „cu ştaif”? Povestea de mai jos dă un răspuns din perspectiva relaţiei traducător-editor, mai puţin cunoscută publicului larg. Mai ales când editorul se profilează pe ţepe, iar traducătorul, din delicateţe, lehamite sau din speranţa de a-şi vedea banii sau măcar textul publicat, nu spune nimic…

 

Un articol de Andreea PAVEL, Mihai Răzvan ROTARU

 

2-10, probă de microfon

Se dă următoarea situaţie: în decembrie 2006 (e mult de-atunci!), o editură cu un anumit prestigiu, în speţă Editura EST (Editor Samuel Tastet, un francez aciuiat pe meleaguri dâmboviţene de circa un deceniu), propune unui tânăr traducător (până aici nimic neobişnuit) să traducă o carte din română în  franceză, cu un preţ atrăgător: 10 euro pe pagină, din care 2 euro pentru un vorbitor nativ de limbă franceză, ce va revedea traducerea şi va gira forma finală a textului. (Pentru cei din afara domeniului, precizăm că, pentru traducerea unei pagini dintr-o limbă străină în română, editurile oferă cam 2,5 euro pe pagină.) Nimic neobişnuit, cum spuneam. Preţ bun. Editorul, un om foarte ocupat (a apărut şi-n filme: e, de exemplu, Jerôme din filmul „Occident” al regizorului Cristian Mungiu, recte francezul cu Jeep roşu care, vă amintiţi, i-o suflă pe educatoarea Luciana lui Lucian, interpretat de Alexandru Papadopol, lăsându-l pe acesta pradă sigură unor Lacrimi de iubire, ha-ha; à propos, actorul de ocazie n-avea permis când conducea prin cimitir), pretinde că va lipsi pentru o vreme din ţară şi-l convinge pe traducător să se apuce deja de lucru, ca să câştige timp, urmând să semneze un contract la întoarcere. „Vă rog să aveţi încredere în mine” şi „este urgent, vom publica traducerea în câteva săptămâni” sunt replici la ordinea zilei în convorbirile lor telefonice. Zis şi făcut. Traducătorul se achită de partea sa de obligaţie, cu mari eforturi, în circa două luni, convingând un francez, fost ziarist, să-i revadă traducerea, şi promiţându-i acestuia, în numele şi din partea editorului, cei 2 euro pe pagină. Traducerea, extrem de dificilă, cu numeroşi termeni de specialitate, ce presupun un deosebit efort de documentare, se ridică la circa o mie de euro. În acest moment, mai precis în martie 2007, editorul încearcă să-l convingă pe traducător să-i trimită traducerea, integrală, prin e-mail, sub pretextul evaluării ei. Traducătorul îi aminteşte editorului că încă n-au semnat un contract, şi-i trimite doar fragmente din text, spre nemulţumirea abia disimulată a acestuia, care promite, de câteva ori, că „mâine dimineaţă, la prima oră”, va trimite contractul. Evident, nu se ţine de cuvânt. Povestea se suspendă aici. Urgenţa sub imperiul căreia a debutat totul, iminenţa publicării traducerii se dovedesc un basm bun de adormit copiii. Editorul se dă, deocamdată, plecat din ţară şi refuză să răspundă la telefoane sau la e-mail-uri, iar traducătorul realizează că a muncit de pomană, că teoretic are de primit o mie de euro şi că practic a pierdut două luni şi datorează, la rându-i, două sute de euro celui care i-a revăzut textul…

Feriţi-vă de măgăruş!

Din discuţiile cu alţi traducători care au avut de-a face cu editura EST reiese că neseriozitatea şi lipsa de corectitudine e o regulă de bază în relaţiile editorului francez cu traducătorii săi (chiar când aceştia sunt nume mari ale culturii române, pe care au îmbogăţit-o cu versiuni esenţiale în limba română ale unor opere literare din patrimoniul universal). Că acesta promite în mod curent marea cu sarea, că se achită foarte greu de datoriile faţă de traducători sau de tipografi, că, fapt mult mai grav, blochează, probabil din lipsă de fonduri, previzibilă în cazul unei edituri „de servietă”, publicarea unor opere predate de traducători, care se văd astfel lipsiţi, nu doar de banii cuveniţi, ci şi de satisfacţia de a-şi vedea munca finalizată, prin tipărire şi difuzarea în librării. Că texte fundamentale sunt ţinute ostatice într-un sertar al editurii, în aşteptarea unor vremuri mai bune (deocamdată, din 2006, editura nu a mai scos pe piaţă nimic nou… să fie oare în pragul falimentului? să-şi fi tăiat editorul singur, prin comportamente incorecte, craca de sub picioare? să se fi dezabonat, pierzându-şi creditul, de la orice subvenţie?)…

Alba-neagra

Pe scurt, află că Samuel Tastet nu e tocmai editorul model în relaţia cu partenerii săi, unii calificându-l chiar de escroc, în certurile cu acesta (în care, coleric, face tot el pe supăratul). Au, n-au dreptate? Sigur este că editorul a dat dovadă de un tupeu imens când, după un an de tăcere, în februarie 2008, a reluat legătura cu traducătorul, prin intermediul unei angajate, propunându-i să… mai traducă, tot urgent, încă o carte, urmând să fie plătit pentru amândouă la finalizarea acesteia. Încă o dată, nicio vorbă despre vreun contract, sau despre plată. Urgenţa are ceva de alba-neagra, încât cel vizat să nu aibă timp să se gândească mai bine şi să pice în plasă mai uşor. E aproape o regulă de aur a tuturor escrocheriilor din lume. Stupefiat, traducătorul îi aminteşte, tot prin intermediar, că are de primit bani pentru o primă traducere, şi refuză ferm să se angajeze să mai traducă încă o carte înainte de a fi plătit pentru cea dintâi. Declaraţia îi mai aduce un respiro de câteva luni, după care editorul revine în forţă (unii ar spune cu nesimţire), în iulie 2008, făcându-se că plouă şi întrebând, naiv, dacă e gata traducerea, pentru că vrea s-o publice „urgent”. Traducătorul îi aminteşte că traducerea e gata de circa un an şi jumătate, iar editorul se dă jignit: „dacă mă luaţi de sus, renunţăm la tot”. „Bine, renunţăm”, e de acord traducătorul, care are şi el demnitatea lui. „Totuşi, haideţi să nu renunţăm”, continuă editorul jocul de-a alba-neagra. „Haideţi”, convine traducătorul, iar editorul îi trimite un contract, spunându-i să-l semneze „urgent” şi să-l trimită „urgent” la contrasemnat. Contractul e redactat în termeni revoltători: editorul are toate drepturile, traducătorul e la mâna editorului, care poate binevoi să-l plătească sau să recuze unilateral relaţia contractuală, fără arbitrajul instanţelor de judecată. Traducătorul, care a lucrat anterior cu Polirom, Art sau Cartea românească, propune o variantă revizuită, bazată pe contractele cu celelalte edituri, şi care-i protejează şi lui drepturile, variantă despre care editorul nu spune nici da nici ba, cerând, în schimb, şi mai multe mostre de text, care, în mod previzibil, îi put: nu-i sună bine, sau foarte franţuzeşte. Exasperat, traducătorul (căruia textele, din domeniul artistic, nu-i sunaseră nici lui prea bine în româneşte, dar faptul e strict subiectiv) revine cu o ofertă finală: 8 euro pe pagină, urmând ca, de restul de 2, traducătorul să-şi angajeze un alt francez care să revizuiască textul, impecabil din punct de vedere gramatical, dar fără anumite calităţile stilistice indemonstrabile, veritabil nod în papură căutat de editorul francez într-un text totuşi neliterar, de specialitate. Restul e tăcere. …Ba nu: duminică, 24 august 2008, traducătorul primeşte de la editor, pe e-mail, o invitaţie de a deveni prietenul acestuia pe hi5. Bate palma, frate, pe net. Aşa, ca de la ţepar la ţepuit. Tupeu de borfaş? Ba bine că nu. Dar traducătorul (al cărui nume nu-l dezvăluim şi din cauză că situaţia sa nu e singulară, el însuşi cunoscând, în ultimul an şi jumătate, cel puţin încă patru alţi traducători mult mai încurcaţi de EST) e convins că editorul francez cu năravuri de şmenar dâmboviţean are încă multe, multe surprize în rezervă…

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top