Consiliul European

Ecumenişti şi ortodocşi

Actuala confruntare din sânul Bisericii Ortodoxe Române prezintă o particularitate foarte ciudată: În mod neaşteptat, rolurile sunt inversate, aripa bătrână a BOR fiind reformator-ecumenistă, iar cea tânără, conservator-tradiţionalistă. Ecumeniştii scriu statute, lucrează prin Sinod. Tradiţionaliştii fac declaraţii şi conferinţe de presă, trimit newslettere şi scrisori publice.

Un editorial de Razvan PETRE

Violenţa cu care cele două tabere se ciocnesc şi se contrează public este cauzată de anii lungi în care două probleme fundamentale ale BOR au fost trecute cu vederea, atât de către Sinod, cât şi de către Stat (instituţii şi reprezentanţi ai puterii politice). Este vorba, pe de o parte, de ascensiunea rapidă (vorba lui Lazarus – suspect de rapidă…) a unor ierarhi şcoliţi în Occident, pe vremea lui Ceuşescu, cu ştiinţa şi încuviinţarea Securităţii. Aceşti ierarhi, bănuiţi (unii dintre ei chiar dovediţi) a fi fost în relaţii cu poliţia politică comunistă, sau cu agenţii de informaţii străine, au reuşit, după Revoluţie, să se plaseze în poziţii-cheie din administraţia centrală a Bisericii. Deşi natura funcţiilor ocupate impunea o ţinută morală exemplară, iar păcatele ierarhilor ajunseseră să fie cunoscute chiar şi de către publicul larg, nici un reprezentant din Sinod, sau de prin Puterile Lumeşti nu a ridicat problema înlocuirii episcopilor şantajabili sau incompatibili cu funcţiile deţinute.

În paralel cu ascensiunea fulminantă a ierarhilor cu trecut dubios, o altă evoluţie, la fel de periculoasă, a marcat decisiv viaţa BOR, în ultimii douăzeci de ani. Este vorba despre radicalizarea învăţământului teologic, care a ajuns să promoveze valorile naţionalismului extrem, ale intoleranţei religioase şi ale teoriei conspiraţiei. În paralel cu constituirea unor asociaţii neguvernamentale situate la jumătatea distanţei între fundamentalismul ortodox şi Legiunea Arhanghelului Mihail, în învăţămîntul religios superior au început să se audă, din ce în ce mai tare, vocile ce propovăduiau un ortodoxism radical. Rodul acestei educaţii, care s-a înfăptuit atât prin cursurile de teologie, cât şi prin diseminarea unor cărţi îndoielnice, este o întreagă generaţie de suflete rătăcite pe drumul către cunoaşterea religioasă autentică. Pervertiţi de cuvintele învăţătorilor lor, aceşti oameni văd în spatele fiecărui boschet, al fiecărui act public, sau al fiecărui cuvânt auzit pe stradă, activitatea abjectă a Masoneriei, a serviciilor secrete, a sectelor şi a sataniştilor. Mult prea adesea, ei uită că trebuie să nădăjduiască întru bunul Dumnezeu, iar nu să se teamă de răul ce l-ar putea aduce asupra lor aceste forţe obscure, mai mult bănuite decât reale. Şi în faţa acestei denaturări a spiritului educaţiei teologice, Sinodul a zis pas. La fel de grav, autorităţile statale (care asigură finanţarea educaţiei teologice) au preferat să ignore această paranoia generalizată. Mai mult, din ignoranţă, sau din interes, guvernanţii au dat apă la moară unora dintre cei mai radicali teologi, un exemplu în acest sens fiind fostul prim-ministru, Adrian Năstase. Şi în ziua de azi mai nădăjduiesc că prefaţa elogioasă pe care acesta a dedicat-o uneia dintre cele mai delirante aberaţii publicate în România a fost o greşeală a unui om politic, care a acceptat (fără să mai citească) să îşi pună semnătură pe o recenzie idioată, scrisă de un consilier imbecil. Cartea în cauză îl desemna pe părintele Galeriu ca fiind un lider sectant, spunea că, de fapt, Crucea Roşie este o organizaţie satanistă, iar Michael Jackson (un om sărman, care nu e în stare să îşi conducă propriul nas) este însuşi liderul bisericii sataniste. Cu toate acestea aberaţii, cartea a ajuns un best-seller, având binecuvântarea unor ierarhi şi prefaţa semnată de Adrian Năstase.

Confruntarea din sânul BOR la care asistăm acum nu este o dispută între două curente de opinie ale credincioşilor. Aceste curente există, dar dialogul dintre ele nu a depăşit niciodată nivelul unei polemici civilizate. În locul lor, la luptă iau parte reprezentanţii, puţini, a două sisteme situate la extreme: Aparatul administrativ din spatele episcopilor contestaţi şi tradiţionaliştii radicali, confruntaţi – pentru prima oară în viaţa lor – cu un „antihrist” palpabil – ecumenismul.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top