Comisia Europeană

Doi ierarhi ai BOR în atenția DNA! IPS Laurențiu Streza și IPS Teodosie au girat științific cărțile lui Becali

„Iubirea milostivă și mântuitoare”, cartea scrisă în penitenciarul Poarta Albă de George Becali în timpul condamnării sale de 3 ani și 6 luni pentru dare de mită, este girată de IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. De altfel, ierarhul a fost audiat la DNA în calitate de martor, procurorii dorind să afle în ce condiții acesta a considerat lucrarea lui Becali ca fiind una cu caracter științific.
O altă carte scrisă de Becali, „Muntele Atos, patria Ortodoxiei”, a fost redactată în anul 2014 în timp record de numai două săptămâni (19 august-3septembrie 2014) și este creditată ca lucrare științifică de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Becali a beneficiat și de intenția Arhiepiscopiei Tomisului de a-l plimba de la penitenciar la biserică cu mașina episcopiei, intenție respinsă la momentul respectiv de instanță. Patronul Stelei a declarat că și Teodosie va fi audiat la DNA în curând.

Tot ierarhul Tomisului își pune semnătura și pe alte două lucrări redactate de un alt condamnat, preotul constănțean Gabriel Bucică. Acesta a fost ridicat de DIICOT Vaslui în luna februarie 2013 pentru trafic de droguri. Ulterior, instanțele de judecată l-au condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Lucrările, „Legea Mozaică în lumina Noului Testament” și „Importanța Familiei după Legea Mozaică”, au fost scrise și ele în timp record, o lună pentru fiecare. Așadar, preotul care a nenorocit elevii vasluieni ( din rechizitoriul procurorilor reiese că drogurile ajungeau în școlile din Vaslui), este autorul unei „opere științifice” despre importanța familiei. Bucică Gabriel a fost, în urma faptelor sale, caterisit.

30.000 de euro de la Becali pentru Teodosie?

În luna ianuarie, Dezvăluiri relata despre un zvon care circula în Arhiepiscopia Tomisului, conform căruia Becali ar fi dat suma de 30.000 de euro pentru a primi girul științific de la Teodosie. Banii ar fi mers către conturile Coralei Armonia sub forma unei sponsorizări. La vremea respectivă George Becali nu a negat zvonul, spunându-ne doar “dacă ești jurnalist caută, investighează, nu mă mai suna pe mine. Nu îți dau niciun răspuns ție”.
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu ne-a confirmat că zvonul că Becali a dat 30.000 euro Coralei Armonia există, doar că banii nu au ajuns la destinatar. Tănăsescu merge mai departe și spune că poate fostul deținut a plătit în contul vreunei parohii: „E un zvon că a dat bani la Armonia. Gigi Becali a ajutat la Mănăstirea Colilia, o ştie toată lumea. Băieţii de la Armonia mi-au spus că nu au primit nimic. Nu s-a făcut nicio sponsorizare. Au auzit şi ei zvonul ăsta, dar nu au primit nimic. Vorbeşte cu Becali, eu nu ştiu ce a înţeles el. O fi dat unei biserici şi el a înţeles că a dat Armoniei… Oricum, băieţii nu au primit nimic”.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu a mai fost în atenția DNA în anul 2009 într-un caz de luare de mită și instigare la fals intelectual, un dosar redeschis în 2014, finalizat cu scoaterea de sub urmărire penală. Alături de Teodosie a fost cercetat penal și consilierul cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, Bogdan Chiriluță.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top