Situri arheologice părăsite de stat, ignorate de arheologi şi jefuite de infractori
Judeţul Constanţa este presărat de sute de vestigii arheologice, pe lista monumentelor istorice identificate şi repertoriate figurând în anul 2012 nu mai puţin de 700 de obiective. Marea moştenire culturală a Dobrogei este dată de siturile antice de provenienţă grecească, getică, romană şi romano-bizantină. Constanţa se laudă cu Histria, Callatis, Tomis, Capidava, Carsium, Axiopolis, Ulmetum sau Adamclisi, cetăţi cercetate în amănunt, intens mediatizate şi incluse de ani buni în circuitul turistic. Ce ne facem însă cu celalte vestigii presărate prin judeţ şi pe care statul şi arheologia românească le ignoră cu desăvârşire, motivând lipsa fondurilor necesare conservării, restaurării sau cercetării. Istoricii s-au mulţumit să le identifice şi atât, lăsându-le apoi pradă vânătorilor de comori.
Un articol de Cristian CEALERA
Unii localnici ignoranţi folosesc de decenii bune zidurile antice ca materiale de construcţii pentru propriile case. Într-o Românie în care se cheluiesc sume uriaşe pentru bunăstarea politicienilor şi parlamentarilor, câteva zeci de mii de euro, folosiţi pentru cercetarea acestor cetăţi părăsite, ar fi de ajuns să se poată recreea crâmpeie importante din povestea extraordinară a acestui tărâm dobrogean.
Cetatea Pătulului
În satul Cochirleni, comuna Rasova, la doar doi kilometri NV de sat, pe malul lacului Baciu există o astfel de cetate, lăsată pradă indiferenţei. Este o construcţie datată din epoca romano-bizantină, secolele 4-6 după Hristos. Importanţa acestei fortificaţii este una uriaşă, pentru că de aici pornesc practic cele două valuri de pământ (Valul Mic romano-bizantin şi Valul Mare Medieval Timpuriu), care traversează apoi întreg judeţul Constanţa, pe o suprafaţă de mai bine de 60 de kilometri. Cetatea Pătulului, sau Pătului, (cum îi mai spun unii – bănuind că numele îi vine de la un anume întemeietor Pătru) nu a fost niciodată cercetată de către arheologi. Imediat după ce a fost identificată şi repertoriată, fortăreaţa a fost ignorată total. Fermele viticole din zonă i-au distrus parte din ziduri, localnicii au luat piatră antică pentru construcţii moderne, iar unii „întreprinzători” au dat iama printre ruine, căutând cu ajutorul detectoarelor de metale vestigii preţioase, vechi de mai bine de un mileniu şi jumătate. Pe vremea lui Constantin Cel Mare, în prima jumătate a secolului 4 d.H, Cetatea Pătulului, numită pe atunci Flaviana, era un punct extrem de important în Dobrogea, făcând parte din linia de frontieră (limesul dunărean). Două izvoare importante ale antichităţii „Notitia Dignitatum” şi mai târziu, „Itinierarum Antonini” vorbesc despre impunătoarea cetate Flaviana. Numele îi venea se pare de la fratele vitreg al împăratului Constantin cel Mare, Flavius Dalmatius, comandant al malului gotic („ripam Gothicum Dalmatius”) şi care îşi fixase aici cartierul general. Timp de mai bine de două secole, Flaviana a fost un punct extrem de important al Imperiului Roman şi apoi al celui Romano-Bizantin, în lupta de apărare a graniţelor împotriva valurilor de triburi care doreau să treacă Dunărea şi să prade în Scitya Minor.
Cetatea getică de la Dunăreni şi Legenda lui Roles
Un alt obiectiv ignorat cu desăvârşire de arheologia românească este situat pe raza comunei Aliman, pe malul drept al Dunării şi în imediata apropiere a Lacului Mârleanu. Este o davă getică, care a avut ghinionul de a se afla în vecinătatea mult mai atractivei Sacidava (castru roman extrem de important pe vremea lui Traian). Dava a fost identificată pe dealul Muzait, la cinci kilometri de satul Dunăreni şi în extremitatea estică a Sacidavei. Însăşi numele vecinei construcţii romane vine de la Sagedava şi arată că, în urmă cu mai bine 2000 de ani, în această zonă autohtonii îşi ridicaseră o cetate puternică. Vasile Pârvan a descoperit dava de la Dunăreni şi a fost primul care a identificat-o ca fiind capitala geţilor saci. Acest trib aparent necunoscut şi-a lăsat însă o amprentă puternică în istoria Dobrogei antice. De altfel, chiar cucerirea provinciei de către romani se leagă de dava de la Dunăreni şi de tribul sacilor. În anul 31 î.H s-a purtat una dintre cele mai mari bătălii ale antichităţii, la Actium, acolo unde Octavian Augustus şi-a asigurat titlul de împărat al Romei, după ce i-a învins pe Marc Antoniu şi pe celebra Cleopatra. Printre aliaţii lui Augustus s-a numărat şi Roles, regele get din tribul sacilor. Trei ani mai târziu, Roles se războia acasă în Moesia Inferior cu alţi doi regi vecini, Dapyx şi Zyraxes. Regele sacilor a cerut ajutor prietenilor romani iar două legiuni conduse de proconsulul Licinius Crassus au poposit în scurt timp pe malul Dunării, cel mai probabil chiar în dava de la Dunăreni. De aici, Crassus a pornit în expediţie şi a distrus cetăţile geţilor rivali. Dapyx a murit în luptă iar cei din poporul său s-au ascuns în peştera Keiris, un labirint care avea să le devină mormânt, pentru că romanii i-au zidit intrările, lăsându-i pe civili să moară de foame. După ce a distrus şi Genucla, cetatea lui Zyraxes (identificată în zona Somova – Tulcea), Crassus a acaparat practic întreaga Dobroge iar Roles a devenit rege client şi cel mai puternic conducător autohton din ţinutul dintre Dunăre şi Mare.
Cetatea Cius
O altă cetate importantă din istoria antică a Dobrogei se află pe raza actualei comune Gârliciu. Se numeşte Cius şi o parte dintre ruinele sale pot fi văzute şi astăzi în zona Hisarlâc, la 5 kilometri Sud de comună. A fost o cetate port, puternică în secolul 4 d.H, dar despre care se spune că ar fi fost înfiinţată încă din veacul I, pe vremea împăratului Vespasian (69-79). A devenit celebră însă datorită împăratului Flavius Valens (sec4), cezar roman care făcea parte din secta ariană. Acesta a venit se pare la Cius, în perioada războaielor sale cu goţii. Istoricii îl plasează în cetatea din zona Garliciu, cel mai probabil în primăvara lui 368. Valens a vrut să treacă Dunărea în Dacia, pentru a-i urmări pe goţii lui Athanaric dar a fost obligat să rămână o vreme bună la Cius, din cauza inundaţiilor. În acelaşi an, Valens a mers la Tomis, unde a avut un conflict devenit celebru, cu episcopul Bretanion. Împăratul le-a cerut tomitanilor să se convertească la secta ariană. Bretanion s-a opus şi a plecat împreună cu enoriaşii într-o altă biserică. Valens a vrut să îl aresteze dar a abandonat gândul de frica unei revolte populare. Din păcate, pentru arheologii României, Cius nu a fost niciodată o prioritate, în ciuda faptului că Valens a locuit aici o bună perioadă.
(Va urma)
