Consiliul European

DNA-ul Mântuirii Neamului

Se naște în România un nou model de credincios, infractorul convertit de DNA. Dacă ne uităm la ultimii ani de activitate a Departamentului Național Anticorupție (DNA), vedem că mulți dintre cei care intră în vizorul procurorilor devin, brusc, mari credincioși. Deci, acolo unde BOR nu-și face treaba, intervine cu succes DNA.
Să ne amintim numai câteva nume de mari credincioși ai neamului nostru, care, odată călcând pe treptele instituției din strada Știrbei Vodă, devin mai apropiați de Dumnezeu, de cele 10 Porunci și, de ce nu, de mântuirea sufletului.

Un editorial de Călin GAVRILAȘ

 

Victor Ponta, cel mai mare și mai tare premier de la Burebista încoace, pus recent sub control judiciar de procurorii anticorupție, postează senin ca un … sfânt din calendarul ortodox pe o pagină de socializare că “umilința și smerenia îmi prind bine”. Cu alte cuvinte, Victoraș e un fel de Hristos dus în fața lui Ana și Caiafa, umilit, smerit, îndurerat, care suferă pentru noi, păcătoșii și ignoranții. Binele nostru, e jertfa lui supremă. Probabil, Ponta, are deja pregătit și un mic discurs în cazul în care va sta o noapte la Beciul Domnesc. Ceva de genul: „poporul meu, pentru ce m-ați părăsit?”

O altă sfântă mironosiță a României contemporane este Elena Udrea. Brusc, și blonda de la Cotroceni, și-a amintit că Louis Vuitton nu ajută la mântuirea prin facebook și a adoptat un nou discurs. Așadar, de la spovedanie în arest preventiv și până la pelerinaje pe tocuri cui pe la diferite mănăstiri nu e decât un pas. Lăsată liberă de către judecători, Elena Udrea zburdă religios peste toată Gradina Maicii Domnului. Mai mult, a ajuns deja să ofere sfaturi demne de Poptamaș, despre viața duhovnicească a fiecăruia. Îmbrăcată în negru, fostul ministru, se gândește chiar și la desăvârșirea sufletului prin studii doctorale teologice. Aici, i-am putea recomanda „fabrica” de doctorate din Constanța.
Un alt caz demn de Bălăceanca este cel al patronului echipei Steaua, Gheorghe Becali. Ajungând în pușcărie, aidoma apostolilor Mântuitorului care erau arestați pentru că-L propovăduiau, nea Gigi a fost inspirat de duhul sfânt al banilor și ipocriziei și a scris cărți religioase. Iar munca sa a fost girată de doi ierarhi ai BOR, IPS Laurențiu Streza și IPS Teodosie al Tomisului. Astfel, plimbarea lui Becali prin Athos a devenit carte științifică, „Muntele Athos, patria Ortodoxiei” fiind de acum înainte una dintre lucrările de referință pentru acest centru al spiritualității ortodoxe cercetat în amănunt de latifundiarul din Pipera. Păcat că pasajul cu umilirea unui călugăr mai slab de înger, pus să danseze pentru 500 de euro lipsește din minunata carte. De asemenea, ne înălțăm spiritual și dacă lecturăm pe nemâncate „Iubirea milostivă și mântuitoare”, cartea scrisă de același Gheorghe Becali în timpul prigoanei sale de la Poarta Albă. Amândouă operele sunt făcătoare de minuni, dacă ne gândim la cele 60 de zile de reducere a pedepsei pe care autorul le-a primit în urma publicării lor.
Sunt doar trei exemple de oi rătăcite pe care DNA le-a adus înapoi în turma Domnului. O astfel de nobilă și sfântă misiune ne-am fi așteptat să aibă Biserica, în special Biserica Ortodoxă Română. Dar, se pare, că diplomele date de Patriarh lui Liviu Dragnea sau de alți episcopi diferiților infractori nu ajută la mântuirea sufletului cum ajută o citație la DNA. De aceea, mă întreb dacă este spre folosul poporului român o Catedrală a Mântuirii Neamului, când, în realitate, DNA devine un mijloc de apropiere de Dumnezeu, de regăsire a valorilor morale și de izbăvire a sufletului celor care ne-au furat și ne fură în continuare, fericiți posesori de diplome duhovnicești sau de chipuri zugrăvite la intrarea în biserică?

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top