Unul din marile avantaje digitalizării este acela că ea permite rezolvarea rapidă și comodă a problemelor de zi cu zi – cel puțin așa ne spune marketingul digitalizării. În realitate, lucrurile stau un pic diferit – mai ales la Primăria Constanța. Deși are site propriu, bașca și un „portal al parcărilor”, pentru rezolvarea unei banale actualizări „digitale” a unei autorizații loc parcare, Primăria Constanța a avut nevoie de 4 cereri, două vizite la ghișeu, zeci de telefoane și nenumărate emailuri. Iar la final problema nu a fost rezolvată, pentru că avizul „digital” trebuie printat, semnat, apoi re-digitalizat și re-transmis…
Coadă la ghișeu, ca să afli cum e digitalizarea
Povestea începe în momentul în care am avut nevoie de actualizarea autorizației de parcare – scop în care am elaborat o cerere adresată primăriei, în care indicam că s-a schimbat numărul mașinii (ceea ce trebuie să fie consemnat în autorizație și ulterior și pe plăcuța de rezervare). Cum zilele s-au transformat în săptămâni, iar primăvara – în vară – fără ca ceva să se miște, am apelat cu încredere numărul de telefon al serviciului „Parcări”, unde, după multe apeluri repetate și multe zile de încercare, am reușit să prind la telefon o doamnă. Aceasta mi-a recomandat soluția simplă, clasică: Să vin la sediu cu autorizația, unde o să-mi facă mențiunea direct în scris, semnată și ștampilată – și rezolvăm problema!
Încrezător, am mers la Direcția Parcări cu ditamai dosarul – inclusiv cererea în original, actele mașinii în original și copie, copii după buletin, act de casă etc. (ca tot românul, fiind pregătit la o adică să am la mine toate documentele, ca să nu mă trimită „Ăia” înapoi pentru vreunul lipsă la dosar).
La sediu, însă, m-a luat în primire un nene care, pe un ton dojenitor (pentru noi, ăștia mai grei de cap, care nu înțelegem digitalizarea) mi-a explicat scurt câteva lucruri: 1) Cererea mea nu e bună, nu mi s-ar fi aprobat în veci. 2) Nu știe cine ce mi-a zis, dar la ghișeu nu se poate modifica nimic, trebuie musai digital.
După ce m-a muștruluit bine, nenea mi-a explicat mecanismul simplu prin care să refac cererea și obțin documentul necesar: Să intru pe portal, unde să fac cerere on-line. Să completez detaliile, să atașez documentele scanate, apoi să obțin număr de înregistrare din portal. Ulterior, menționând numărul respectiv de înregistrare, să scriu un email la primăria Constanța (serviciul parcări), în care să pun și documentele scanate, precum și datele și motivația incluse în cererea anterioară. La final – pentru că era de treabă – el m-a somat să fac poză la anunțurile scrise cu pixul și postate pe ușa clădirii ca să nu greșesc și să vin iar la birou să îl deranjez.
Din fericire, biroul era mic…
Față de alte entități, Primăria Constanța are avantajul de a avea de mulți ani un site relativ bine structurat, care include printre altele posibilitatea de a afla unde se află, în timp real, o cerere înaintată instituției. Trebuie doar introdus numărul cererii, respectiv o parolă. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie însă ca cererea să fie înregistrată în registrul general al primăriei.
În același timp, pentru a digitaliza serviciul de alocare a locurilor de parcare, primăria a realizat în urmă cu doi ani și un portal al parcărilor. Care – așa cum ați ghicit probabil – are un cu totul alt registru, care generează cu totul alte numere – ce nu pot fi urmărite prin rubrica „Află unde este cererea ta” din pagina principală a site-ului primăriei.
Prin urmare, pentru ca cererea unui cetățean să corespundă, ea trebuie făcută de două ori – o dată prin accesarea portalului, apoi prin email la adresa primăriei. O cerere formulată doar o singură dată rămâne în „purgatoriul” primăriei – practic nu se ocupă nimeni de ea, pentru că nu a trecut atât prin portalul parcărilor, respectiv prin registratura electronică.
În cazul meu, pentru ca cererea să corespundă, a trebuit făcută de trei ori: Spre stupefacția mea, după ce am terminat primii doi pași – scanând, dând click și încărcând maldăre de documente pe portal apoi în email, am constatat că Portalul Parcărilor, care îmi comunicase automat un număr după completarea formularelor on-line, îmi trimisese și un email, cu un alt număr de înregistrare decât cel comunicat anterior! Așadar, a trebuit să scriu un alt email, în care să pun și acest număr de înregistrare și să explic de ce a fost nevoie să revin.
Ironia supremă e că atât cererea din portal cât și cele din cele două emailuri au ajuns, toate, în același loc: Un birou de trei metri pătrați, sin sediul Serviciului Parcări – loc în care au fost toate înregistrate, prelucrate, finalizate. De ce trebuie trei registre, trei numere și trei cereri? Probabil, ca să fie câte unul de fiecare metru pătrat la biroului…
Află unde (stă degeaba) cererea ta!
Cum știe toată lumea, problemele pe on-line se rezolvă simplu, rapid și comod. După ce am pierdut jumate de zi cu telefoane, scanat, scris și completat trei cereri, plus drumul la sediul instituției, m-am lămurit de partea cu „simplu și comod”…
Și așa a început partea cu „rapid”… Pentru început, a luat 3 (trei) zile pentru ca cererea mea pe email să fie înregistrată. Apoi încă una pentru ca ea să se plimbe între biroul de la „Parcări”, la registratură și înapoi. În a cincea zi, deja puteam să verific pe portal unde era cererea mea și ce funcționar era însărcinat cu rezolvarea ei.
Zilele au început să treacă, cererea în același loc, nicio rezolvare. Zilele s-au făcut săptămâni, săptămânile – luni. A venit toamna. Cererea – în aceeași stare.
La început de octombrie, cererea la care munceam din mai și pe care reușisem să o înregistrez (în fine, corect!) în august apărea tot ca „Nerezolvată. Termen de rezolvare – 30 de zile. Termen de la înregistrare – 56 de zile”. Norocul însă a venit pe strada mea – ziua următoare status-ul s-a schimbat: „Aprobat. Neexpediat”.
Norocul nu sună însă niciodată de două ori. Așa că cererea a înțepenit din nou, de data asta pe „neexpediat”. După câteva zeci de telefoane (începusem să sun cu câteva zile înainte ca cererea să apară cu „aprobat”), m-am hotărât să îmi iau soarta în mâini, și să iau iar drumul serviciului parcări.
Am mers la sediu, am stat la coadă, am răzbit la ghișeu. Funcționara foarte amabilă – dar nici cererea, nici autorizația nu erau nicăieri. Mai întâi, funcționara nu putea localiza cererea (pentru că încerca să găsească numărul de la registratură în registrul de la „parcări”, sau vice-versa). Apoi nici autorizația nu voia să apară. În timp ce coada de cetățeni cu veniți să rezolve la ghișeu alte cereri digitale se lungea în spatele meu, funcționara a căutat într-un maldăr de hârtii, apoi în altul, apoi de la început, în toate… La final, după alte runde de căutat prin registre, s-a lămurit și acest mister: Deși fusese rezolvată digital, autorizația mea rămăsese tot în spațiul virtual: Nu o printase nimeni!
Digitalizarea e îngerească. Dar pixul este sfânt!
La acel moment, povestea părea să fi ajuns la final. În definitiv, solicitasem – digital – ca autorizația să îmi fie remisă – tot digital. Deci nu era nevoie să fie printată, ci doar să-mi fie trimisă pe email.
„Ba nu. Trebuie! Că trebuie să meargă la semnat…” m-a corectat funcționara.
Și așa s-a încheiat a doua mea excursie prin hârtoapele din centrul Constanței, de la Serviciul Parcări. M-am dus bou, și m-am întors vacă. Iar autorizația mea eliberată digital a rămas că va fi printată, apoi semnată cu pixul, apoi re-digitalizată – pentru a-mi fi trimisă pe email. Ce mai, digitalizarea chiar e simplă, comodă și rapidă!
Sper să nu mă apuce iarna…
Un articol de Răzvan PETRE
