Litoralul românesc

DGFP face curăţenie în urma debandadei lăsate de fostul primar al comunei Grădina

Inspectorii Finanţelor Publice au găsit o groază de nereguli în instituţie

Ion Melcea a fost primarul comunei Grădina în perioada 2005-2008 şi gurile rele spun că din funcţia pe care a ocupat-o a avut grijă, mai degrabă, să îşi asigure un trai bun decât să pună comuna pe picioare şi să realizeze proiecte menite să îi asigure dezvoltarea. Astfel, inspectorii Biroului de Control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa au verificat acuzele reprezentanţilor primăriei din plângerile penale pe care aceştia le-au depus, la adresa lui Melcea. Concluziile la care au ajuns inspectorii DGFP nu sunt deloc favorabile fostului primar.

Un articol de Andreea PAVEL

 

 

Printre altele, acesta, împreună cu Maria Ionescu, contabilul primăriei în perioada 2005-2009, sunt buni de plată în cazul în care primăria nu va recupera un buldoexcavator cumpărat de Melcea, ori banii plătiţi pentru achiziţionarea acestuia. O altă nemulţumire a reprezentanţilor primăriei se leagă de faptul că fostul edil ar fi achiziţionat cu mult peste necesarul de carburant destinat automobilelor instituţiei.

Foştii colegi, despre Melcea: atitudine dictatorială şi presiune psihică

Reprezentanţii Primăriei Grădina nu au cuvinte de laudă la adresa celui care le-a fost şef timp de trei ani. În plângerea penală pe care aceştia au înaintat-o Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Melcea este descris astfel: „Prin atitudinea sa dictatorială, acaparând şi influenţând prin presiune psihică întregul aparat funcţionăresc din Primărie, făptuitorul a reuşit de-a lungul timpului să canalizeze spre interesul personal sau al acoliţilor săi aproximativ toate fondurile alocate de către autorităţile administraţiei centrale sau judeţene, punând în pericol grav atât activitatea administrativă normală a primăriei, cât şi interesele legitime ale locuitorilor acestei comune”.

Melcea acuzat că şi-a cumpărat benzină din banii primăriei

În aceeaşi plângere penală, reprezentanţii instituţiei declară faptul că fostul primar ar fi folosit în interes personal fondurile alocate pentru achiziţionarea carburanţilor: „Primăria nu deţinea în dotare decât un singur autovehicul, iar problemele destul de puţine cu care se confruntă raportat la lipsa acută de activitate a aparatului funcţionăresc nu necesită un consum ridicat al carburanţilor. Făptuitorul a folosit în interes personal fondurile alocate acestei cheltuieli curente, ba mai mult, a depăşit de două ori cota legal stabilită de legislaţia română, înregistrând un consum de 4.982 de litri”. Edilii susţin că pentru această cantitate nu există documente justificative sau hotărâri de consiliu care să aprobe un consum mai ridicat.

Reabilitarea şcolii fără aprobări şi autorizaţii

Nemulţumirile continuă în plângerea penală. Melcea este acuzat de faptul că a demarat lucrările de reabilitare a şcolii din comuna Grădina fără a mai prezenta spre aprobare, Consiliului Local, vreun proiect de execuţie, aşa cum prevede art. 36 din Legea 215/2001 şi fără să ceară autorizarea lucrărilor de investiţii prin obţinerea unei autorizaţii de construcţie conform Legii 50 din 1991. „Toată această activitate abuzivă săvârşită de către făptuitor a fost de natură a facilita acestuia deturnarea cu o mai mare uşurinţă a fondurilor alocate reabilitării edificiului mai sus menţionat, neexistând un proiect tehnic de execuţie sau un proiect financiar, toate cheltuielile efectuate cu materiale de construcţie, materii prime sau forţa de muncă, fiind realizate sub un mare semn de întrebare”, menţionează reprezentanţii primăriei în plângerea penală.

Acuzat că a falsificat documentele primăriei

Acuzele la adresa fostului primar, Ion Melcea, nu se opresc aici. Semnatarii plângerii penale conchid documentul înaintat procurorilor acuzându-l pe Melcea că ar fi falsificat acte oficiale din primărie. Astfel aceştia cer Parchetului să cerceteze „fapta numitului Melcea Ion de a falsifica anexele părţii integrante din hotărârile de rectificare de buget prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea cu ştiinţa de a insera unele date sau împrejurări ce constituie în elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual”. De asemenea, Melcea mai este acuzat de faptul că s-a folosit de înscrisurile oficiale false în vederea „producerii unor consecinţe juridice”.

Cum manipula consilierii locali să voteze?

Reprezentanţii Primăriei Grădina ne-au povestit cum erau convinşi consilierii locali să voteze hotărârile.  „Nu e nevoie de mare pregătire pentru ce făcea el. De fiecare dată când se discutau problemele legate de aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli, nu se prezentau şi anexele părţii integrante din hotărârile ce urmau a fi aprobate, ci doar bugetul în sine. Dezbaterea bugetului se făcea doar oral, consilierii îl aprobau, apoi el şi persoanele apropiate de el întocmeau anexele după bunul plac, bugetul fiind deja aprobat de Consiliul Local. Sau erau situaţii când ulterior aprobării bugetului se făceau cheltuieli după bunul său plac, care apoi trebuiau agăţate undeva în buget, în vreun cont de execuţie bugetară. Drept pentru care, decât să ne propună spre vot o nouă rectificare bugetară, fostul primar, cu complicitatea celorlalţi acoliţi, modificau anexele detaliate pentru bugetul local”, ne-a declarat conducerea primăriei.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top