Actualitate

Destinația Mamaia Constanța, printre preferințele polonezilor la Târgul Internaţional de Turism din Varşovia (Tour and Travel TT Warsaw)

„Polonezii iubesc România! O demonstrează cea de-a treia zi a Târgului de Turism de la Varșovia (Tour and Travel TT Warsaw)”, consideră reprezentanții OMD Mamaia, care spun că tradițiile, preparatele românești, nămolul de pe litoral și portul popular au fost apreciate de vizitatorii ultimei zi a evenimentului, care „au așteptat cu interes momentele artistice de la standul României”.

„Unii vizitatori ai desk-ului Mamaia Constanța Black Sea Coast și-au adus aminte cu nostalgie de luna de miere pe care au petrecut-o în urmă cu peste 20 – 30 de ani în stațiunea Mamaia. Bucuroși să regăsească destinația Mamaia în rândul expozanților, multe cupluri și-au promis că vor reveni la Marea Neagră, mai ales că, își doresc să revadă simbolul Constanței – Cazinoul, care anul viitor se va redeschide publicului”, se arată într-un comunicat al OMD Mamaia.

Delegația OMD Mamaia Constanța a avut în ultima zi a evenimentului mai multe întâlniri cu tour-operatori străini din Egipt și Franța, dar și cu jurnaliști, reprezentanți ai mai multor publicații de turism din Polonia, dornici să promoveze și să cunoască destinația Mamaia Constanța:

Suntem mulțumiți de rezultat, ne-am promovat în Polonia, o piață de peste 40 de milioane de turiști și cu vecinătățile aproximativ 100 de milioane de persoane interesate de acest târg de la Varșovia. Destinația Mamaia Constanța a luat legătura cu operatori de turism, companii aeriene low cost, influenceri, bloggeri, jurnaliști, cât și companii media pentru promovare pe piața poloneză. Produsul nostru principal – soarele, plaja, distracția din stațiunea Mamaia, cât și istoria orașului Constanța… Așadar vom vedea aceste rezultate în sezonul estival viitor și de ce nu, dacă vom face lucrurile așezat și cu logică, încet-încet pe următorii ani s-ar putea – și eu cred cu putere acest lucru, că vom avea turiști polonezi, din țările baltice sau turiști din Germania în destinația noastră turistică”, a declarat George Măndilă, Președinte Destinația de Management al Organizației Mamaia Constanța.

Până în primăvara anului viitor, reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța doresc să selecteze cei mai importanți tour-operatori care au prezentat interes la târgurile de turism din Varșovia și Londra, alături de potențiali parteneri media, care să viziteze orașul Constanța și stațiunea Mamaia într-un info trip, pentru a cunoaște cele mai importante atracții turistice și servicii pe care le oferă destinația noastră.

România a avut statutul de țară parteneră în cadrul târgului de la Varșovia din acest an, unde au participat peste 500 de expozanți din întreaga lume. Evenimentul a reprezentat oportunitatea de a aduce în atenția turiștilor străini frumusețile naturale și culturale ale României.

Participarea asociației la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia- Constanța.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top