Deputatul tulcean, George Șișcu, vorbește într-o postare pe facebook despre reușitele noului guvern: abrogarea recursului compensatoriu, eliminarea supraaccizei la carburanți și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part time.
„Am reușit astăzi prin votul din plen să abrogăm una dintre cele mai nocive directive PSD și anume legea recursului compensatoriu.
Pașii către eliminarea acestui rău din legislația românească au pornit încă din februrarie, atunci când grupul parlamentar PNL a depus un proiect de lege în acest sens. Deși am solicitat o sesiune extraordinară pentru ca demersurile să fie mai rapide, grupul PSD s-a opus, ajungând la vot abia în cursul zilei de astăzi. În tot acest interval de timp de 10 luni, un număr de 10.000 de condamnați au fost eliberați, punând în pericol cetățenii și societatea românească.
Pe lângă această victorie, am reușit și să eliminăm supraacciza la carburanți și supraimpozitarea contractelor de muncă part time, ambele fiind implementate de către PSD.
Pas cu pas spre o Românie normală”, a declarat George Șișcu.