Ştiri

Deputatul George Gabriel Vișan: Legea prevenţiei vine în sprijinul agenţilor economici

Deputatul PSD George Gabriel Vișan a precizat că legea prevenirii reprezintă un act normativ extrem de important pentru mediul de afaceri din România, pe care PSD şi l-a asumat încă din campania electorală. 

“Am promis antreprenorilor că vom înlătura abuzurile organelor de control şi vom da o şansă celor care, din necunoaşterea legii sau printr-o interpretare greşită, nu şi-au pus la punct toate aspectele legate de contabilitate şi fiscalitate. Legea Prevenirii, pe care PSD a promovat-o şi a susţinut-o, este deja în vigoare. Agenţii economici, prin acest act normativ, au un adevărat sprijin, nu vor mai fi sancţionați la prima abatere, ci vor primi un avertisment cu termen precis de soluționare”, a precizat parlamentarul social-democrat, George Gabriel Vișan.

Mecanismul de funcţionare al acestei legi este următorul: inspectorul încheie un proces verbal de constatare a neregulilor şi anexează un plan de remediere, care cuprinde aspectele ce trebuie corectate, precum și de conformare pentru fiecare faptă. Termenul de remediere este de 90 de zile calendaristice, în 10 zile de la data expirării termenului de remediere, autoritatea publică reia controlul. În cazul în care se constată că nu au fost respectate obligaţiile stabilite în planul de conformare, se aplică sancţiunile prevăzute în actele normative. Este important de precizat că un contribuabil poate beneficia de măsuri de prevenire o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenţie, într-un termen de 3 ani, cele de natură penală neintrând sub incidența acestei legi”, a mai spus deputatul constănțean.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top