Ştiri

Deputatul Bogdan Huțucă anunță campania „Orașul poartă semnătura ta”

Direcția spre care se îndreaptă orașul Constanța, dar și modul în care arată dezvoltarea urbanistică, au fost pe agenda conferinței de presă a liberalilor constănțeni din urmă cu câteva zile. Sub sloganul „Orașul poartă semnătura ta!”, Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța a anunțat lansarea unei campanii de consultare și de informare a cetățenilor cu privire la Planul Urbanistic General (PUG).

„Ca orice oraș, avem nevoie de o viziune de dezvoltare dinamică, realizată în raport cu nevoile noastre reale, actuale și viitoare, cu priorități și termene de implementare clare. Așadar, instrumentul fundamental pentru identificarea și transpunerea în realitate a proiectelor strategice ale orașului este Planul Urbanistic General (PUG). În acest context, dorim să aflăm părerea constănțenilor cu privire la direcțiile pe care le doresc pentru dezvoltarea urbanistică a Constanței. Începând de astăzi, lansăm campania – Orașul poartă semnătura ta!, o campanie de consultare, dar și de informare referitoare la Planul Urbanistic General”, a spus Huțucă.
Concret, timp de șase luni, oamenii vor putea completa un chestionar cu 18 întrebări referitoare la acest subiect. În funcție de răspunsuri, PNL Constanța va iniția proiecte de hotărâri ale Consiliului local care să țină cont de dorințele locuitorilor.

Orașul nostru se dezvoltă în prezent după Planul Urbanistic General din 1999. Acest document pe care se bazează deciziile majore legate de investițiile publice și private ar fi trebuit actualizat, conform legii, cel mult la un interval de 10 ani, dar se pare că primăria s-a atașat de el și îi prelungește periodic valabilitatea. Utilizarea unui PUG atât de vechi generează probleme foarte grave pentru oraș și determină apariția multor concesii făcute de primărie în materie de urbanism”, a mai adăugat președintele PNL Constanța.
Bogdan Huțucă a menționat în cadrul conferinței de presă că la ora actuală, în primăria Constanța se practică un urbanism derogatoriu, se aprobă unele Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) care duc la o dezvoltare întâmplătoare a orașului.
„Din acest motiv, zonele dezvoltate în ultimii ani suferă de lipsa confortului urban și a calității vieții, chiar și în ciuda nivelului ridicat al investițiilor financiare realizate. Un PUG bine gândit va aduce beneficii ani de-a rândul, coordonând dezvoltarea armonioasă a orașului nostru pentru următorii 10 ani”, au conchis liberalii.
Conferința de presă a fost susținută de președintele Organizației Județene a PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, vicepreședintele PNL Constanța, primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, și coordonatorul Organizației Municipale a PNL Constanța, Septimiu Bourceanu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top