Politic

Deputatul Bogdan Huțucă: „65% din banii europeni care ajung în localitățile județului Constanța sunt atrași de primari PNL”

În ultimul său comunicat de presă deputatul PNL de Constanța, Bogdan Huțucă ia poziție vizavi de felul în care Ministerul Fondurilor Europene atribuie finanțările din bani europeni. Huțucă vizează în primul rând cazul primăriei Constanța care în prezent nu are în derulare nici un contract sau proiect cu finanțare europeană. Mai jos puteți citi declarația deputatului liberal Bogdan Huțucă.

„Ministerul Fondurilor Europene, condus de Rovana Plumb (PSD), răsucește cuțitul în inima Primăriei Constanța. Potrivit acestuia, municipiul Constanța nu are în derulare, în momentul de față, niciun contract/proiect cu finanțare europeană. Zero lei, zero bani în dreptul unei administrații PSD incompetentă și incapabilă să genereze dezvoltare și investiții cu bani europeni.

În același timp, aproximativ 65% din banii europeni care ajung în localitățile județului Constanța sunt atrași de primari PNL, în timp ce primarii PSD, doar doi la număr, au atras puțin peste 18% din fonduri.

De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene precizează că municipiul Constanța a semnat un număr de 5 contracte de finanțare în valoare de 22 milioane lei, însă acestea NU SE AFLĂ ÎN DERULARE. Aici ar fi nevoie de câteva precizări foarte importante:

  1. A semna contractul de finanțare nu garantează în niciun fel faptul că acei bani vor și ajunge în cele din urmă la beneficiar. Avem exemplul Parcului Arheologic Constanța, al Pavilionului Expozițional, în care deși erau semnate contracte de finanțare cu UE, banii au fost plătiți în cele din urmă din buzunarele constănțenilor, organismele europene retrăgându-și întreaga finanțare din cauza gravelor nereguli constatate
  2. Contractele de finanțare semnate de Primăria Constanța nu vizează proiecte de dezvoltare sau modernizare a orașului. Nu sunt proiecte de infrastructură, sănătate sau mediu
  3. Valoare contractelor semnate de Primăria Constanța echivalează cu valoarea contractelor DERULATE de primăriile comunelor Oltina și Cuza Vodă, administrații liberale. De asemenea, valoarea proiectelor DERULATE DE Primăria Eforie este de 3 ori mai mari decât ce a reușit Primăria Constanța să strângă pe hârtii.

Situație contracte cu finanțare europeană nerambursabilă derulate de unitățile teritorial-administrative de la nivelul județului Constanța, exercițiul financiar 2014-2020

Denumirea beneficiarului Număr contracte de finanțare Valoare UE proiect (LEI) Total valoare proiect (LEI)
UAT Medgidia 4 18.855.729 24.053.930
UAT Mangalia (PNL) 2 16.510.221 19.423.789
UAT Mihail Kogălniceanu (PNL) 2 5.387.419 9.247.163
UAT Hârșova (ALDE) 5 30.753.893 32.323.696
UAT Năvodari (PSD) 3 28.205.236 33.462.396
UAT Ovidiu (PNL) 2 16.602.168 20.535.874
UAT Negru Vodă (PNL) 1 3.105.400 3.814.516
UAT Eforie (PNL) 3 55.434.286 65.367.659
UAT Techirghiol (PNL) 2 26.564.292 31.903.552
UAT Oltina (PNL) 1 3.452.092 5.539.784
UAT Cuza Vodă (PNL) 1 16.430.323 19.329.792
UAT Mircea Vodă (PSD) 1 14.382.264 16.953.627
UAT CONSTANȚA (PSD) 0 0 0

Este evident faptul că instrumentele europene de finanțare și dezvoltare sunt o adevărată sperietoare pentru Primăria Constanța și primarul PSD Decebal Făgădău. Din fericire, pe 26 mai, constănțenii vor putea decide viitorul european al țării, al județului și orașului nostru. Cu cifrele pe masă, vom putea alege între a trăi în orașe și localități dezvoltate și modernizate cu bani europeni sau a ne târî mai departe în aceeași politică roșie a sărăciei.”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top