Politic

Deputatul Bogdan Bola este ferm în cazul construcțiilor considerate abuzive de pe plaja Corbu

Cu toate că regimul construcțiilor în zona Rezervației Biosferei Deltei Dunării este strict reglementat, iată că, încă o dată, se demonstrează faptul că pentru unii legea poate fi ocolită sau chiar încălcată și asta cu complicitatea autorităților.

În acest context, deputatul de Constanța, Bogdan Bola a luat o poziție fermă în cazul construcțiilor unui complex turistic de mari dimensiuni care au fost începute pe plaja Corbu.

Ieri, 31 ianuarie, deputatul Bola a trimis o solicitare expresă către Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin care solicită trimiterea de urgență a corpului de control al primului-ministru și al Ministerului Mediului pentru a verifica legalitatea acordării avizelor de către Agenția pentru Protecția Mediului Constanța și de către Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării cu privire la începerea construcției complexului complexului turistic de lux, cuprinzând 18 imobile de mari dimensiuni, situat pe plaja sălbatică din localitatea Corbu.

“Acest adevărat colț de rai, una dintre puținele plaje virgine (dacă mai putem spune asta) de pe litoralul nostru, face parte din Rezervația Biosfera Delta Dunării și din situl Natura 2000. Cu toate acestea, A.P.M Constanța și A.R.B.D.D. au dat toate avizele (cel puțin așa s-a comunicat) necesare construirii acestui complex turistic. Înțelegem și susținem nevoia dezvoltării acestei zone, însă nu în detrimentul și prin distrugerea mediului înconjurător. Într-un material difuzat de canalul Pro Tv se vede cum fundația acelor imobile se află pe nisip!” spune Bogdan Bola.

Se știe foarte bine că în zone precum rezervațiile și siturile Natura 2000 construcțiile care afectează habitatele naturale nu sunt premise. Există câțiva  primari ai unor localități din zona Biosferei Deltei Dunării care au solicitat să monteze coșuri de gunoi sau toalete publice pentru turiști, în aceste zone și care NU au primit autorizație să le monteze, exact din acest motiv.

“Ministerul Mediului nu permite camparea cu cortul în zona plajei, dar permite, prin instituțiile din subordine ridicarea a 18 imobile de mari dimensiuni?” se întreabă retoric deputatul Bola.

În ceea ce privește Primăria Corbu, reprezentanții acesteia se apără spunând că ar fi fost obligați să permită începerea construcțiilor, deoarece dezvoltatorul a prezentat toate avizele necesare emise de instituțiile subordonate Ministerului Mediului.

“Cum a fost acest lucru posibil? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă reprezentanții acelor instituții în primul rând nouă, constănțenilor, dar și întregii opinii publice, care este scandalizată de această siluire a naturii de către om.

Atât Guvernatorul Deltei Dunării cât și directorul Agenției pentru Protecția Mediului admit că s-au dat în trecut avizele pentru începerea lucrărilor. Cum poți susține că impactul este minim când se toarnă beton direct pe nisip, în apropierea plajei?

Acestea sunt motivele pentru care consider că este mai mult decât necesar, pentru verificarea legalității actelor depuse și avizelor date, dar și pentru a clarifica aceste aspecte în fața constănțenilor care sunt, pe bună dreptate, îngrijorați de distrugerea continuă a zonelor sălbatice din Dobrogea.”, a menționat la finalul solicitării exprese către Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, deputatul partidului Forța Dreptei, Bogdan Bola.

(Sursa foto – Facebook)

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top