Ştiri

Deputatul Anișoara Radu și-a prezentat bilanțul activității parlamentare pe ultimile șase luni

În ultimul său comunicat de presă, deputatul PSD de Tulcea Anișoara Radu și-a prezentat bilanțul activității parlamentare din perioada ianuarie – iunie 2018. Mai jos redăm în  ntegralitatea lui bilanțiul parlamentarului tulcean. 

“La finalul acestei sesiuni parlamentare (ianuarie-iunie 2018) vă prezint un scurt bilanț al activității pe care am desfășurat-o împreună co colegii mei deputați si senatori și mentionez că am avut, statistic vorbind, 29 de luări de cuvânt, 24 de declarații politice, 57 de propuneri legislative dintre care 5 au devenit legi promulgate, 19 întrebări și interpelări adresate unor ministere, întrebări la care am și primit răspunsuri, am votat o moțiune.

A fost o sesiune complexă, complicată, cu foarte multe dezbateri și foarte multe legi finalizate și votate. M-aș referi la câteva dintre cele mai importante dintre legile care au făcut obiectul activității melke parlamentare în această sesiune de lucru:

Codul administrativ a fost votat cu 175 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” și 15 abțineri, așadar au votat și parlamentari din opoziție pentru că vorbim despre o lege necesară  administrației publice. Codul administrativ modifică pentru prima dată regulile de funcționare ale administrației publice locale și centrale și aș sublinia câteva puncte importante:

  • Împărţirea redevenţelor obţinute în urma concesionării activităţilor de exploatare a resurselor de suprafaţă. Codul Administrativ stipulează că40% din aceste sume vor reveni bugetului local al comunei, oraşului sau al municipiului, după caz, 40% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare şi 20% la bugetul de stat. Astfel, unităţile administrativ teritoriale vor beneficia de mai mulţi bani decât până acum, prin noua repartizare, deoarece până acum sumele respective mergeau în totalitate la bugetul naţional.
  • Conflictul de interese scade de la gradul IV la gradul II;
  • Validarea mandatelor consilierilor locali şi a consilierilor judeţeni se va face de către instanţă
  • Răspunderea pentru actele administrative este clarificată, aleşii vor răspunde doar pentru oportunitate;
  • Administratorul public are mandat maxim stabilit pe perioada mandatului primarului/preşedintelui CJ şi va fi numit /revocat prin decizie a primarului/preşedintelui
  • Serviciul înmatriculări şi permise este descentralizat, trece la Consiliul judeţean, cu suportul de specialitate al MAI.

O altă lege de interes este Legea nr 76 privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă la care s-au adus mai multe modificări substanțiale în sensul că:

  • Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, suma de 2.250 lei, pentru fiecare absolvent încadrat;
  • Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni;
  • Șomerii care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de 2.250 lei.
  • Angajatorii vor primi subventii si pentru angajarea tinerilor cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate. Pentru fiecare persoană din această categorie beneficiază de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă , până la expirarea duratei contractului de solidaritate. În același timp, cuantumul primei de activare acordată șomerilor înregistrați care nu beneficiază de indemnizație de șomaj este majorat de la 500 lei la 1.000 lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni. Deasemenea, modificările aduse Legii 279 privind ucenicia la locul de muncă are niște particularități benefice atât pentru angajator cât și pentru angajat, în sensul că angajatorii care vor încheia, în condiţiile legii, un contract de ucenicie sau de stagiu, după caz, vor beneficia, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună. Suma acordată până acum era de 1.125 lei, în cazul ucenicilor, și 1.350 lei, în cazul absolvenților.

O altă noutate este Legea internship-ului care simplifică intrarea pe piața muncii a tinerilor fără experiență. Astfel, Legea oferă posibilitatea persoanelor fizice care urmează niște cursuri de formare profesională să poată lucra la o firmă sau la o instituție/autoritate  publică în schimbul unei indemnizații lunare de internship de cel puțin 50% din salariul minim pe economie, proporțional cu numărul de ore de activitate desfășurată. Contractul se incheie pe o perioada de maxim 6 luni si perioada de intership va fi considerata,vechime in munca.
Angajatorul care încheie un contract de munca cu internshipul (tânărul care a dorit să invețe ) în următoarele 60 de zile va primi de la stat 1000 de euro sub formă de subvenție pentru internul angajat.

Aș mai face referire și la legea privind stabilirea sistemului de pomovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie care ajută consumatorii casnici care-și instalează panouri solare să nu mai plătească impozit, TVA sau accize pentru energia pe care o produc în limita unei puteri instalate de 27 kw.

Acesta se va numi prosumator și este de fapt clientul final care deţine instalaţii de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă şi care poate stoca şi chiar vinde energie electrică din surse regenerabile produsă pe sau în cladirea lui, adică exact persoanele care- și instalează panouri solare care pot fi montate în gospodărie, pe acoperișul caselor de locuit, a anexelor, dar nu sunt excluse blocurile de apartamente sau zonele rezidenţiale.

Precizez faptul că pe tot parcursul sesiunii parlamentare am avut o intensă activitate în teritoriu acolo de unde am primit solicitări, unde oamenii au reclamat o serie de probleme cu care se confruntă. M-am deplasat de fiecare dată acolo unde a fost nevoie, am stat de vorbă cu oamenii, am răspuns întrebărilor și am încercat să găsesc soluții la problemele, situațiile invocate. Am avut numeroase solicitări la ambele cabinete parlamentare pe care le am deschise la Tulcea și la Măcin, pentru unele am găsit răspunsuri și am solicitat autorităților locale să se implice, altele sunt în continuare pe agenda mea de lucru. Vreau să asigur pe toți aceia care au venit și vor continua să vină la cabinete cu situații punctuale sau de grup, că voi depune tot efortul și priceperea pentru rezolvarea probelemelor, pentru găsirea unor soluții rezonabile.”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top