În comuna tulceană Somova, prima zi de școală a fost sărbătorită în prezența deputatului PSD de Tulcea, Anișoara Radu.
Deputatul tulcean a fost prezent la Școala Gimnazială „Traian Coșovei” unde a împărtășit emoția micuților școlari, a dascălilor, a părinților și a bunicilor. Anișoara Radu a fost vizibil emoționată de prezența copiilor bucuroși că se revăd, a văzut micuți curioși și oarecum temători dar dornici să deslușească slova cărților, a văzut lacrimi de emoție în colțul ochilor.
„ Am continuat și-n acest an campania inițiată de OFSD Tulcea- „Ghiozdane pentru copiii din familii defavorizate” și am oferit ghiozdane și rechizite școlare celor mai mici dintre elevi.
Sunt cu tot sufletul alături de elevi, de cadre didactice, de părinții, bunicii și rudele care-și îngrijesc cu iubire copiii și-i ajută să pătrundă tainele cunoașterii.
Să aveți un an ușor, frumos, eficient, cu rezultate deosebite, să fiți sănătoși, silitori și ascultători. Să învățați că nu există viitor fără profesionalismul educației temeinice” – le-a urat deputatul tulcean elevilor școlii gimnaziale „Traian Coșovei” din Somova.