Ştiri

Deputat Mircea Dobre: NU am susținut şi NU sunt inițiator al Fondului Suveran!

Deputatul constănțean se declară împotriva constituirii Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, în care vor fi incluse mai multe societăți emblematice ale Statului. Totodată, Mircea Dobre afirmă răspicat că nu a fost inițiator și nici nu a susținut constituirea acestui Fond.

 „Un fost coleg de la PSD se întreba în plenul Camerei Deputaților cum voi explica faptul că nu mai susțin înființarea Fondului Suveran. Ei bine, vreau să afirm fără echivoc că NU am susținut şi NU sunt inițiator al acestui Fond Suveran”.

Deputatul Dobre consideră, făcând referire la declaraţia din plenul Parlamentului a colegului său Victor Ponta, că trecerea unor companii de Stat la un Fond totalmente privat, „care va fi condus de către oamenii puși de Liviu Dragnea și care le va vinde către diverși investitori din Israel și Rusia”, este o adevărată „bătaie de joc”.

Deputatul constănțean amintește că aceste întreprinderi au fost construite de părinţii noştri în timpul regimul comunist (azi ele se numesc: Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Aeroportul Otopeni, Portul Constanţa, CFR), iar în perioada 2012-2015, Guvernul Ponta a muncit să le salveze de la faliment, să le facă profitabile şi transparente.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top