Actualitate

Delta Dunării așteaptă turiștii la Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării-Crișan

Sâmbătă, 7 septembrie, și duminică, 8 septembrie, Primăria Comunei Crișan, Consiliul Local Crișan și Asociația Delta Dunării (AMDTDD) organizează, în centrul localității Crișan, în inima Deltei, prima ediție a Sărbătorii Borșului de Pește din Delta Dunării. Sărbătoarea este destinată atât turiștilor, cât și localnicilor, și își propune să valorifice tradițiile gastronomice și culturale ale Deltei Dunării.
Localitățile comunei Crișan (Crișan, Caraorman și Mila 23) au o îndelungată tradiție în pescuit, acesta fiind foarte multă vreme, principala sursă de hrană a localnicilor. De asemeni, în Crișan și Mila 23 s-a implementat, pentru prima dată în România, în anii din urmă, programul de pescaturism, destinat vizitatorilor care vor să vadă cum arată ziua unui pescar, de la prinderea peștelui și până la transformarea acestuia în deliciosul borș de pește din Delta Dunării.
Comuna Crișan mai este cunoscută, de altfel, și pentru faptul că de aici provin, nu mai puțin de 24 de medaliați olimpici, mondiali și europeni, fiind singura comună cu astfel de dimensiuni din care au plecat atât de mulți campioni.
În cele două zile ale Sărbătorii Borșului de Pește din Delta Dunării vor avea loc prezentări gastronomice, concursuri de gătit între turiștii cazați în localitate și numeroase momente artistice. Pe lângă ansamblurile folclorice care vor prezenta momente artistice specifice etniilor care conviețuiesc în Delta Dunării, capetele de afiș ale spectacolelor muzicale vor fi Plăieșii, Radu Captari și Ana Lesko.

Programul Sărbătorii Borșului de Pește din Delta Dunării – Crișan, ediția I:


SÂMBĂTĂ – 07.09.2019
• Ora 08:00           – Plecare din municipiul Tulcea către localitatea Crișan cu nava de pasageri
Navrom Delta Tulcea, se va efectua o cursă specială pe ruta Tulcea-
Crișan și retur;
• Ora 10:00-10:30 – Se va desfășura un concurs de vâslit conotca între copii localnicilor și
premierea acestora;
• Ora 10:30           – Sosire navă de pasageri Navrom Delta Tulcea
• Ora 11:00 -11:30 – Deschiderea oficială a evenimentului, în prezența oficialităților
– Acordarea titlului de cetățean de onoare dlui. Simioncencu Silviu (fost
sportiv de performanță, component al lotului olimpic de kaiac – canoe în
perioada 2001-2010);
• Ora 11:30 -12:00 – Moment muzical oferit de corul RUSLAKA – MILA 23
• Ora 12:00 -13:00 – Ansamblul etnofolcloric ,,PLĂIEȘII”;
• Ora 13:20 -14:00 – Momente artistice-culturale oferite de Corul Rebalka junior din Crișan și
Corul Sinicika junior din Mila 23;
• Ora 14:20 -15:00 – Dansuri oferite de Ansamblul artistic Artemis al Comunității Elene din
Sulina;
• Ora 15:20 -15:50 – Moment muzical oferit de Corul Local Rebalka;
• Ora 17:00             – Se va face îmbarcarea în nava de pasageri Navrom Delta Tulcea;
• Ora 20:00 -22:00 – Radu Captari și muzica DJ;
• Ora 22:00            – Foc de artificii.
DUMINICĂ – 08.09.2019
• Ora 10:30 -12:30 – Concurs între turiști cazați la pensiunile din localitate în vederea pregătirii
Borșului de Pește, cu ingredientele puse la dispoziție de către organizatori
• Ora 11:00 -11:30 – Moment muzical oferit de corul SINICIKA – MILA 23
• Ora 13:00 -14:00 – ANA LESKO
• Ora 14:00 -14:30 – Premierea tuturor participanților implicați activ în organizarea și
desfășurarea  evenimentului;
• Ora 14:30 -15:00 – Moment muzical oferit de corul VESELKA – CARAORMAN


Despre AMDTDD


Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării este o organizație neguvernamentală, cu personalitate juridică, înființată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova și de a dezvolta, pe termen scurt, mediu și lung, Delta Dunării și județul Tulcea.
Membrii asociației sunt: Consiliul Județean Tulcea; Primăria Municipiului Tulcea; Primăria Comunei Jurilovca, Primăria Comunei Crișan, Asociaţia Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea, „Complex Delta” S.R.L; „Europolis” S.A. „Holbina – Trei Bibani” S.R.L.;Complex Cormoran; Complex Egreta Hidroturism; Asociaţia Eco Delta Dunării, formată din: Complex Green Village; Green Delta Tour S.R.L.; Touring Delta S.R.L.; Ibis S.R.L.; Descoperă Delta Dunării S.R.L.; Compania de Turism S.R.L. Ivan Patzaichin; Eden Travel Partener SRL; Hotel Delta Est – Sulina; Asociația operatorilor din agricultura ecologică „Bio România” – filiala Tulcea.
Echipa de Comunicare AMDTDD

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top