La alegerile prezidenţiale din 2019 s-a înregistrat o participare record la votul în străinătate. După ani de zile în care alegerile s-au desfăşurat în condiţii inumane, cu secţii puţine şi prost organizate, am sărit (româneşte) în extrema cealaltă – românii din străinătate până mai ieri discriminaţi, au fost de-acum discriminaţi pozitiv. Creşterilor necesare ale numărului secţiilor de vot, numărului urnelor şi numărului de persoane care le deserveşte le-a fost adăugată posibilitatea de a vota timp de trei zile – o prevedere ce calcă în picioare logica, bunul simţ şi înseşi principiile legii electorale prin care această enormitate a fost legiferată. Mergând la urne încă dinainte de finalul campaniei electorale şi până după ce fuseseră anunţate primele rezultate oficiale, peste 700.000 de români din străinătate au reuşit să-şi exercite dreptul de vot. Majoritatea au votat candidaţii Dreptei, Dăncilă şi Diaconu nereuşind, cumulat, să strângă 7% în primul tur, cu Dăncilă singură la 6% în turul 2. Având în vedere istoria votului în Diaspora, acest rezultat nu e surprinzător. Dar, dacă luăm în considerare că românii plecaţi provin din toate mediile sociale şi, deci, votul lor ar trebui să fie asemănător celui dat în ţară, ne trezim în faţa unui fenomen ce merită investigat.
Contrar glumelor rostogolite de unii candidaţi şi de actuali oficiali ai Ministerului Românilor de Pretutindeni, majoritatea românilor emigraţi nu au plecat din cauza corupţiei, ci din motive economice. Judeţele sărace din Moldova şi sudul României au pierdut sute de mii de oameni fiecare, au emigrat în străinătate mii şi mii de romi, mii şi mii de români trecuţi de prima tinereţe au plecat în Spania, Italia sau pe alte meleaguri pentru a-şi însoţi copiii sau pentru a îngriji bătrânii Europei. Mulţi dintre aceştia sunt – în ţară – în bazinul electoral al PSD, dar în străinătate votul lor nu s-a văzut. Diaspora votează cu Dreapta – dar de ce?
Din cauza contactului cu civilizaţia vestică. Prima reacţie a oricărui român ajuns în Vest este una de uimire: „La Ei” lucrurile stau mult mai bine decât „La Noi”. E curăţenie, prosperitate, civilizaţie. Percepţia aceasta este evident deformată – localnicii nu văd niciodată lucrurile aşa de roz cum le văd nou-sosiţii, iar decalajul dintre vestul prosper şi orientul balcanizat e unul istoric, călătorii români de acum 200 de ani făcând aceleaşi constatări pe care le face un român ce ajunge azi pentru prima oară în Franţa sau Germania. Iar de scuipat seminţe pe jos şi de claxonat în intersecţie, tot noi claxonăm, nu Iohannis sau Dăncilă. Cu toate acestea, impactul primei impresii e prea puternic pentru a precumpăni în faţa realităţilor istorice.
Vinovaţii cei mai la îndemână pentru decalajul faţă de vest sunt găsiţi cel adesea pesediştii. Ei au fost la guvernare cel mai mult timp, ei sunt continuatorii de stânga ai Partidului Comunist, care ne-a ţinut pe loc în timp ce vestul prospera. Evident, este o concluzie falsă, rezultată în urma unei super-simplificări a istoriei recente. Dar pentru cei care caută o explicaţie facilă, aceasta e foarte la îndemână.
Pentru că e la modă. Votul cu Dreapta în diaspora a devenit o tradiţie. Dacă votezi cu Stânga poţi fi considerat demodat, chiar dubios. Şi în ţară, pentru tineri e ceva oarecum ruşinos să voteze Stânga. Pot eventual să o facă, dar să afirme public că au pus ştampila pe PSD e… jenant. Pentru românii dinafară, care trăiesc în comunităţi redusese la câţiva prieteni sau conaţionali cu care s-au reunit în ţara de adopţie, e şi mai dificil. Dacă ai o secţie de votare prin apropiere şi nu mergi să votezi, e grav. Iar dacă mergi şi votezi invers decât prietenii tăi, e tragic.
Pentru că… Facebook. Românii din Diaspora votează guverne şi preşedinţi care nu îi guvernează. Majoritatea dau pe acasă câteva săptămâni pe an, unii nu au mai venit pe-acasă de ani buni. Interesul scăzut la votul în SUA e justificat de faptul că Diaspora românească e plecată acolo de zeci de ani şi nimeni nu mai intenţionează să revină. Cei ajunşi în ţările europene, după 2007, păstrează legăturile cu ţara şi mai au încă sentimentul că aparţin cumva de România – de aici implicarea lor electorală mai consistentă. Ea este însă mai degrabă un relict, decât o necesitate, pentru că niciun guvern din România nu a făcut niciodată nimic pentru cei plecaţi şi la drept vorbind nici nu prea ar putea face mare lucru (de fapt, singurul lucru pentru românii dinafară – votul prin corespondenţă şi extins la trei zile – a fost făcut de… PSD!) Aceşti români de peste graniţe sunt decuplaţi de la efectele guvernării şi implicit de rezultatul votului lor. Mai mult, ei sunt decuplaţi de la realităţile cotidiene româneşti, de la fluxul mass media româneşti – ziare, radio, televiziuni. De informat, se informează indirect, prin Facebook, adăpându-se zilnic din postările, comentariile, distribuirile familiei şi prietenilor. Or, aşa cum se ştie, Drepta a fost şi este mult mai eficientă pe Facebook decât PSD-ul. În acest mediu virtual, PSD a repurtat o singură victorie, pe vremea când like-urile lui Victor Ponta creşteau mai ceva ca Făt Frumos. Între turul I şi turul II ale alegerilor prezidenţiale din 2014, Klaus Iohannis a primit brusc vreo 4 milioane de like-uri (performaţă pe care nu au putut-o egala nici Obama, cu Justin Bieber şi cu Gangnam Style, la un loc). De la acel moment, Facebook-ul a devenit arma Dreptei şi moartea Stângii. Dovada controlului pe care îl are Facebook asupra a ceea ce se ştie sau nu se ştie în străinătate e dată de rezultatele turului I la prezidenţialele din 2019, la care Dan Barna a scos un scor foarte bun în Diaspora, deşi în ţară, unde era tocat zilnic la tv sau prin ziare, era în cădere liberă.
Tuturor acestor motive li se mai adaugă unul – poate cel mai important – dar care este cel mai adesea trecut cu vederea: Diaspora votează cu Drepta, pentru că Diaspora… nu votează. Scriam la început despre discriminarea pozitivă a Diasporei, despre faptul că s-a organizat un adevărat festival al voturilor, întins pe trei zile. De data asta nu au mai fost cozi kilometrice, sau oameni lăsaţi pe dinafară. Au votat toţi cei care au vrut să voteze, prezenţa la vot a fost una etichetată „istorică”. Dar, în procente, au fost prezenţi la vot în general doar 10-15% din alegători. Pentru cei 5,2 milioane de români aflaţi oficial în străinătate au fost tipărite 4,5 milioane de buletine de vot la fiecare tur. Din acestea, 3,9 milioane au fost aruncate la gunoi, nefolosite, după primul tur. „Prezenţa istorică” la votul din turul doi a reprezentat, în termeni reali, un fiasco: Au votat doar 18% raportat la numărul oficial al românilor plecaţi, sau undeva pe la 11-12% din numărul real al românilor aflaţi înafara graniţei. În turul 1, Diaspora votase în procent de 9-10%… Evident, sunt şi motive obiective care provoacă o prezenţă redusă la vot, din care cel mai important este distanţa faţă de cea mai apropiată secţie de votare. Chiar şi aşa e evident că românii plecaţi nu prea se omoară cu votul. De exemplu, în turul 2 de la Prezidenţialele din 2014 au apucat să voteze, puşi la coadă şi chinuiţi, 380.000 de români din străinătate. În 2019, cu de trei ori mai mult timp şi de trei ori mai multe secţii, başca vot prin corespondenţă (deci cu condiţii de la 500% până la 1000% mai bune), abia au ieşit cu 80% mai mulţi votanţi. Adăugaţi la acesta tendinţa naturală de descreştere a interesului pe măsură ce românii plecaţi au din ce în ce mai puţine legături cu România. În Marea Britanie – cea mai nouă mare comunitate a Disporei – au ieşit la vot în turul 2 din 2019 aproape 40% din cei 500.000 de români. În Italia au votat sub 20%. În SUA – una din cele mai vechi comunităţi –unde sunt tot 500.000 de români ca în Marea Britanie, abia au ieşit 10.000 (de 17 ori mai puţine voturi decât în Anglia).
Aşadar, putem conchide că doar o minoritate a românilor emigraţi se deranjează să voteze. Cei mai mulţi care o fac sunt tineri, plecaţi recent din România şi activi pe Facebook. Practic, între 30 şi 40% din cetăţenii cu drept de vot sunt acum înafara ţării, dar prezenţa lor redusă face ca votul lor să cântărească doar cât 5-10% din total.
Trăgând linie, putem spune că Diaspora, per ansamblu, nu votează. Minoritatea care totuşi merge la urne – conectată încă la viaţa din România, motivată şi informată de Facebook şi prin relaţiile cu prietenii – o face preponderent pe un vot negativ, pentru a schimba PSD-ul sau a preveni venirea PSD-ului într-o poziţie de putere. Există şi o majoritate de români mai în vârstă, mai săraci, o majoritate de căpşunari emigraţi din bastioane PSD, fără acces sau preocupare pentru Facebook, sau emigraţi de prea multă vreme, fără dorinţă de a se mai întoarce şi fără prea mare grijă de România. Dar aceştia nu votează.
Un articol de Răzvan Petre
